Moscovici: Sunt convins că vom ajunge la un acord cu Grecia

Comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, s-a declarat marţi 'convins' de posibilitatea de a ajunge la un acord în această săptămână cu Atena pentru a evita intrarea Greciei în incapacitate de plată, relatează AFP.
Economica.net - mar, 23 iun. 2015, 09:30
Moscovici: Sunt convins că vom ajunge la un acord cu Grecia

‘Sunt convins că vom găsi un acord’, a declarat Moscovici pentru postul public de radio France Inter, după un summit care a permis luni seară să se avanseze spre o posibilă ieşire din criză.

Guvernul grec a publicat în cursul serii lista completă a noilor sale propuneri către creditori, ‘un pas înainte pozitiv’, potrivit preşedintelui Consiliului European Donald Tusk.

‘Parametrii acordului sunt pe cale de a fi stabiliţi’, a spus Moscovici, care a recunoscut că summitul zonei euro de luni seară a fost un ‘moment decisiv’. ‘Trebuie să lucrăm cu seninătate’, a adăugat el.

‘În această săptămână, toată lumea trebuie să se concentreze pentru a găsi un acord şi sunt convins (…) că vom găsi unul, deoarece de acum este posibil (…) Este un lucru indispensabil, deoarece acordul este vital pentru Grecia şi pentru zona euro’, a declarat Moscovici.

Comisarul european a precizat totuşi că ‘mai rămân lucruri de făcut în privinţa a două subiecte’: pe de o parte, problema TVA şi repartiţia diferitelor taxe şi, de cealaltă parte, reforma sistemului de pensii.

‘Timp de două zile, iar acest lucru începe imediat, echipele Fondului Monetar Internaţional, Băncii Centrale Europene şi Comisiei vor negocia cu echipele elene pentru găsirea unui acord’, a spus el.

‘Până mâine (miercuri – n.r.) seară, cu siguranţă mâine seară, va avea loc o nouă reuniune a Eurogrupului, miniştrii economiei şi de finanţe, unde sper că voi putea prezenta în numele Comisiei parametrii unui acord’, a explicat el.

Agerpres

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Premier Energy negociază vânzarea a 20 % din firma Premier Energy Furnizare, iar posibil cumpărător este chiar un partener de afaceri cu care derulează o parte din business-ul din România...
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele israeliene au tras spre o delegație occidentală. Unul dintre diplomații atacați e român
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi-a exprimat "îngrijorarea deosebită" într-o convorbire urgentă cu ambasadorul ...
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
Organizația Națiunilor Unite a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegaţii de diplomaţi ...
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Evergent Investments raportează un rezultat net de 8,71 de milioane de lei pentru primul trimestru din 2025
Compania Evergent Investments (fosta SIF Moldova) înformează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București ...