Moştenitoarea L’Oreal, Liliane Bettencourt, va fi pusă sub tutelă
Liliane Bettencourt, moştenitoarea fondatorului companiei de cosmetice L’Oreal, cea de-a treia cea mai bogată persoană din Franţa, va fi plasată sub tutelă, a anunţat luni avocatul fiicei sale, Francoise Bettencourt-Meyers.
Liliane Bettencourt va fi plasată sub tutela nepotului său cel mai mare, Jean-Victor Meyers, bunurile şi patrimoniul acesteia fiind plasate sub tutela fiicei sale Francoise Bettencourt-Meyers şi a celor doi nepoţi ai săi, a declarat avocatul Charlotte Robbe-Phan, la încheierea unei şedinţe în faţa judecătorului pentru tutele din Courbevoie, la periferia Parisului.
Un raport de expertiză medicală a lui Liliane Bettencourt a fost dezvăluit, cu puţin timp înainte de această şedinţă, de site-ul cotidianului Le Monde. Potrivit acestui raport, Liliane Bettencourt suferă de o „demenţă mixtă” şi de „o boală Alzheimer într-un stadiu moderat-sever”, cu „un proces degenerativ cerebral lent”.
Liliane Bettencourt, care împlineşte săptămâna aceasta 89 de ani, a ameninţat, într-un interviu pentru Le Journal du dimanche, că pleacă „în străinătate”, dacă judecătoarea hotărăşte să o plaseze sub autoritatea fiicei sale Francoise. „Dacă face aşa ceva, plec în străinătate. Dacă fiica mea se ocupă de mine, mă va sufoca”, a spus miliardara.
În vara anului 2010, Liliane Bettencourt s-a aflat în centrul unui scandal politico-financiar cu numeroase ramificaţii, apărut în urma unui conflict familial, care s-a extins în lumea politică şi a condus la demisia ministrului Eric Woerth, din cauza unor suspiciuni cu privire la conflicte de interes şi finanţare ilegală.
La începutul lunii septembrie, o carte „incendiară” publicată de doi jurnalişti de la cotidianul Le Monde a relansat acest caz. Un magistrat, citat în această carte, acuză puterea că a exercitat presiuni asupra unor martori care l-ar fi văzut pe Nicolas Sarkozy primind sume de bani de la familia Bettencourt, pentru finanţarea campaniei sale în alegerile prezidenţiale din 2007. Aceste acuzaţii au fost denunţate de către preşedinţie ca „mincinoase”.
O plasare sub tutelă a lui Liliane Bettencourt va însemna pierderea funcţiilor de administrator al L’Oreal şi preşedinte al holdingului care controlează acţiunile familiei în grup, dar impactul acestei măsuri pentru gigantul mondial în domeniul cosmeticelor este greu de evaluat. Celălalt mare acţionar al grupului este marca elveţiană Nestle.