Moţiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor” a fost depusă la Parlament UPDATE

Economica.net
18 06. 2017
parlament_97756700_85092500

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu intitulată „România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor” a fost finalizată şi depusă la Parlament pentru a fi citită în plen. Iniţiată de parlamentarii PSD şi ALDE, moţiunea are 222 de semnături.

Acesta este cea de a doua moţiune de cenzură împotriva Guvernului Sorin Grindeanu. Prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului Sorin Grindeanu a fost depusă la 1 februarie 2017, de către parlamentari PNL şi USR, în contextul adoptării de către Guvern a OUG referitoare la modificările Codurilor penale. Intitulată „Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România”, moţiunea a fost respinsă la 8 februarie, cu 161 de voturi „pentru” şi 8 „împotrivă”. Pentru a fi adoptată, moţiunea ar fi trebuit să întrunească cel puţin 233 de voturi.

Camera Deputaţilor şi Senatul pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, potrivit articolului 113 din Constituţie.

Potrivit Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. (art. 92 din Regulamentul Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului).

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două camere în cel mult 5 zile de la data depunerii, iar dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere, potrivit http://www.cdep.ro.

Data şi locul şedinţei comune în care au loc prezentarea, dezbaterea şi votul asupra moţiunii se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc, se mai arată în Regulamentul celor două camere.

După prezentarea moţiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de iniţiatorii acesteia, preşedintele de şedinţă comună dă cuvântul prim-ministrului sau, după caz, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziţiei Guvernului.

Urmează intervenţii ale deputaţilor şi senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt. După încheierea dezbaterilor se votează moţiunea de cenzură, prin vot secret cu bile (art. 88, art. 93 şi 94 din Regulamentul camerelor). Preşedintele şedinţei comune anunţă rezultatul votului, consemnat în procesul-verbal încheiat în acest scop.

Dacă moţiunea de cenzură este respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Potrivit articolului 114 din Constituţia Românie, dacă moţiunea de cenzură este adoptată, Guvernul este demis.

În situaţia prezentă, pentru ca moţiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor” iniţiată de parlamentarii PSD şi ALDE împotriva Guvernului Grindeanu să treacă, este nevoie de votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, adică 233 de voturi în actualul Legislativ. Din totalul de 464 de aleşi, majoritatea PSD-ALDE are 247 de parlamentari.

Mai exact, PSD are 67 de senatori iar ALDE un număr de nouă, însumând 76 senatori ai Puterii din totalul de 136 de membri ai Senatului. În Camera Deputaţilor, PSD deţine 154 de mandate, ALDE având 17 deputaţi. Drept urmare, PSD şi ALDE au împreună 14 posibile voturi mai mult decât numărul necesar pentru dărâmarea Guvernului Grindeanu, fără a fi nevoie de susţinerea altor grupuri parlamentare.

Citiţi la acest link conţinutul moţiunii de cenzură, prezentat de Mediafax. 

UPDATE ora 16:59 Moţiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor” a fost citită duminică în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului. 

Textul moţiunii a fost citit de senatorul PSD Mihai Fifor.

Moţiunea de cenzură iniţiată de parlamentarii PSD şi ALDE împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu urmează să fie dezbătută şi votată miercuri.

UPDATE ora 18:20 Moţiunea de cenzură – dezbătută şi votată miercuri, ora 11,00

Dezbaterile şi votul asupra moţiunii de cenzură vor avea loc miercuri, 21 iunie, de la ora 11,00, informează Camera Deputaţilor. 

Duminică, 18 iunie, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, a fost prezentat textul moţiunii de cenzură ‘România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!’. Documentul a fost iniţiat şi semnat de 223 deputaţi şi senatori ai PSD şi ALDE, se arată într-un comunicat al Camerei. 

Reprezentanţii grupurilor parlamentare ale PNL, USR, UDMR şi PMP nu au fost prezenţi în sală, precizează sursa citată.