Motivul pentru care benzina este scumpită intenționat
Între România și Moldova schimbul de energie s-a oprit la nivelul consumatorilor care aduc carburanţi mai ieftini de peste Prut. În timp ce românii se plâng de preţuri mari, pe moldoveni îi aşteaptă liberalizarea preţurilor la carburanţi, stabilite acum de stat.
„Vrem să facem atât de scumpă benzina încât lumea să cumpere mai puţin. Nu este neintenţionat preţul ăsta mai mare, ci este obiectivul politic al statului, în extensie al Uniunii Europene, să îţi pună acciza asta care să te descurajeze să consumi mult şi să reducem poluarea”, spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
„Noi credem că această piaţă, acest segment trebuie liberalizat pentru că eu nu sunt sigură că preţurile de acum sunt reale. Şi avem bariere de intrare, 8 milioane lei moldoveneşti obligaţia de capital, ceea ce este o barieră pentru IMM-uri. Ele nu pot intra pe piaţa asta, spune Viorica Cărare, preşedintele Consiliului concurenţei Moldova.
Gazele însă nu pot fi vândute la fel de uşor. Deşi conducta de gaze între Iaşi şi Ungheni este construită din 2014, ea a fost mai mult un instrument politic decât unul util pentru consumatori. O recunosc amuzaţi chiar şefii autorităţilor de concurenţă din cele două ţări.
Viorica Cărare: Domnul președinte, noi suntem conectaţi la sistemul energetic românesc? Din câte ştiu eu nu!
Bogdan Chirițoiu: Pe partea de gaze avem conexiunea asta, de la Iaşi, a ajuns până în Moldova…
Viorica Cărare: Doar truba!
Bogdan Chirițoiu: Acum, când se pune problema să ajungă firme din România în Moldova începem să ne comportăm cum se comportă firmele străine la noi: domnule, dar cardul de reglementare este stabil? Nu cumva vin să investesc o grămadă de bani şi vine ANRE din Moldova şi îmi schimbă sistemul de tarifare. Eu bag bani, îmi fac conductă acolo, blochez o droaie de bani şi îmi schimbă sistemul de tarifare!
Situaţia va rămâne la fel, cel puţin până în iulie 2018. Până atunci trebuie implementate 24 de regulamente care să schimbe legislaţia în domeniul energiei, în acord cu regulamentele europene.