Mr. Bean a murit pe Twitter

Economica.net
28 02. 2012

Zvonurile despre decesul său au apărut pe întreg globul la doar câteva ore după ce o „glumă” proastă a fost postată pe Twitter. Farsa a păcălit chiar şi Wikipedia, pentru o scurtă perioadă de timp, care a afişat data morţii lui Atkinson pe site-ul său. Zeci de mii de oameni i-au trimis condoleanţe actorului.

Totul a pornit de la un utilizator Twitter din Filipine, care a postat un mesaj pe contul său: „Veşti proaspete din Marea Britanie, Rowan Sebastian Atkinson, cunoscut drept Mr. Bean, a murit în această dimineaţă”. În câteva ore, farsa s-a răspândit pe glob, iar Michael Robert Meras a postat un alt mesaj în care spunea că totul a fost doar o glumă.

„Închid acum. Îmi pare rău, mesajul despre Rowan Atkins a fost doar o glumă. Îmi pare rău, nu mă gândeam că o să se răspândească”, a mai scris utilizatorul Twitter.

Rowan Atkinson nu este prima vedetă care este subiectul unei astfel de farse. Owen Wilson, Charlie Sheen, Adam Sandler sau Eddie Murphy au fost toţi „omorâţi” pe internet.