MS caută soluţii să stimuleze medicii de familie ca să practice la sat

05 06. 2021
medic_51920500

Ea a precizat că se poartă discuţii cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru găsirea unor metode, în contractul-cadru, de stimulare a medicilor de familie să practice în mediul rural şi a transmis că autorităţile doresc, totodată, să le ofere medicilor de familie din mediul rural capacitatea tehnică de a creşte complexitatea actului medical.

„În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă am alocat fonduri pentru dotarea a 3.000 de cabinete sau asocieri de cabinete de medici de familie, cu prioritizare pentru acele cabinete care sunt în mediul rural şi mai ales în ruralul izolat sau în ruralul unde există o lipsă de medici de familie. Sperăm că împreună, prin aceste eforturi combinate de investiţii dar şi de stimulare a serviciilor în asistenţa medicală primară, vom reuşi să facem mediul rural atractiv pentru medicii de familie”, a spus Ioana Mihăilă, citată de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a spus că soluţiile pentru atragerea medicilor de familie în mediul rural nu presupun doar investiţii în infrastructură.

„Când am spus de investiţiile în cabinetele medicilor de familie, nu m-am referit doar la infrastructură. Ştiu că şi în Vaslui, ca şi în alte judeţe, există autorităţi locale care le-au pus medicilor de familie la dispoziţie infrastructura privind cabinetul medical, dar noi vorbim de investiţii în aparatură, aşa încât o parte din activitatea medicală, pentru care în mod normal pacientul trebuie să se adreseze într-un ambulatoriu de specialitate sau la un laborator de analize pentru care trebuie să meargă în oraş, să se poată desfăşura la cabinetul medicului de familie. Aşa sperăm să aducem medicii de familie, pentru că ei vor simţi şi vor vedea exact efectul actului lor medical, nu vor mai trebui doar să scrie bilete de trimitere şi să aştepte întoarcerea pacientului de la oraş, ci vor putea să ia decizie în cunoştinţă de cauză şi să vadă beneficiul actului medical”, a explicat ministrul Sănătăţii, scrie Agerpres.

Ioana Moldovan a adăugat că, în plus faţă de dotările prevăzute în PNRR, se are în vedere o reformă care presupune creşterea finanţării pe termen mediu şi lung pentru asistenţa medicală primară, astfel încât medicii de familie să poată fi plătiţi pe seama muncii lor.

În judeţul Vaslui, potrivit ultimelor date furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică, şapte comune nu au medici de familie, iar în perioada următoare mai mulţi medici de familie urmează să se pensioneze şi au anunţat că nu îşi vor continua activitatea.