MS: DSP-urile trebuie să transmită până miercuri informaţiile privind centrele de vaccinare

Un număr de 302 centre de vaccinare anti-COVID au fost identificate până în prezent în unităţi sanitare pentru demararea imunizării personalului medical şi 597 în alte spaţii, în afara unităţilor sanitare, pentru etapele de vaccinare II şi III, informează marţi Ministerul Sănătăţii.
Economica.net - mar, 08 dec. 2020, 13:01
MS: DSP-urile trebuie să transmită până miercuri informaţiile privind centrele de vaccinare

„Până în acest moment au fost identificate 302 centre de vaccinare în unităţi sanitare pentru demararea imunizării personalului medical şi 597 centre – în alte spaţii, în afara unităţilor sanitare, pentru etapele de vaccinare II şi III, conform Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19. În total, urmează a fi înfiinţate, conform datelor actuale, circa 900 de centre, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, să se definitiveze numărul acestora la nivel naţional. Direcţiile de sănătate publică au termen ca, până mâine, 9 decembrie 2020, să transmită informaţiile finale privind identificarea spaţiilor în care vor fi înfiinţate centrele de vaccinare, dar şi privind resursa umană care va fi implicată în constituirea echipelor de vaccinare”, se arată într-un comunicat MS.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a participat marţi la o videoconferinţă pe care conducerea Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a susţinut-o cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate pentru verificarea stadiului şi a modului de organizare a centrelor de vaccinare.

„Astăzi începem un lung şir de întâlniri virtuale pentru pregătirea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, care va fi coordonată de către Comitetul Naţional. Aşteptăm finalizarea propunerilor pentru organizarea centrelor de vaccinare, atât cele din unităţile de vaccinare, cât şi cele din alte spaţii identificate. Trebuie să colaboraţi la nivel local cu reprezentanţii prefecturilor şi cei ai comitetelor judeţene de urgenţă care vă vor acorda tot sprijinul”, a declarat Nelu Tătaru.

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

Te-ar mai putea interesa și
Lavrov confirmă că SUA și Rusia negociază repunerea în funcțiune a gazoductelor Nord Stream 1 și 2
Lavrov confirmă că SUA și Rusia negociază repunerea în funcțiune a gazoductelor Nord Stream 1 și 2
Rusia şi Statele Unite ale Americii poartă discuţii asupra gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, care leagă Germania de Rusia prin Marea Baltică, dar au fost scoase din funcţiune în urma unui......
Investitorii români pot cumpăra ETF-ul InterCapital BET-TRN prin intermediul Interactive Brokers
Investitorii români pot cumpăra ETF-ul InterCapital BET-TRN prin intermediul Interactive Brokers
InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 650 de milioane ...
Ivan: Suntem în faza finală a aplicaţiei unice privind pensiile. Până în septembrie vom fi gata
Ivan: Suntem în faza finală a aplicaţiei unice privind pensiile. Până în septembrie vom fi gata
Aplicaţia prin care românii pot obţine toate datele referitoare la pensie ar putea fi gata până în luna septembrie, ...
Ciolacu: Fiecare ministru va veni în perioada următoare cu comasările de agenții din subordine
Ciolacu: Fiecare ministru va veni în perioada următoare cu comasările de agenții din subordine
Fiecare ministru va prezenta în perioada următoare măsurile privind comasările de agenţii din subordine, a anunţat ...