MT ar putea aloca anul acesta 625 milioane de lei pentru proiecte noi ca Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, Comarnic – Braşov şi Ploieşti – Paşcani

Proiectul de buget pe 2017 al Ministerului Transporturilor prevede cheltuieli de 224 de milioane de lei în perioada 2017-2020 pentru autostrada Bucureşti - Braşov. Reprezentanţii MT au precizat că au prevăzut separat bani şi pentru secţiunea Comarnic-Braşov din această autostradă, precum şi pentru alte proiecte noi ca Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni şi Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani.
Economica.net - joi, 26 ian. 2017, 15:31
MT ar putea aloca anul acesta 625 milioane de lei pentru proiecte noi ca Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni, Comarnic - Braşov şi Ploieşti - Paşcani

Update ora 19:00

Reprezentanţii MT au precizat că în proiectul de buget pe 2017 sunt incluse şi sumele necesare dezvoltării de proiecte noi, inclusiv Comarnic-Braşov.

La sediul CNAIR Central a avut loc întâlnirea între Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, directorul general al CNAIR, Ștefan Ioniță și reprezentanții direcțiilor regionale.

Au fost discutate obiectivele companiei şi s-a subliniat faptul că prin proiectul legii bugetului de stat, în anul 2017, sunt asigurate sursele de finanțare pentru toate proiectele cuprinse în actualul Program de Guvernare.

„Pentru proiectele aflate în faza de execuţie, prioritare pentru companie, CNAIR a prevăzut în buget sumele necesare realizării acestora distinct la anexele cod 3/24/29. Pentru proiectele în pregătire (ex. Comarnic-Braşov, Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni, Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Pascani) sumele se regăsesc la poziţia C Alte cheltuieli de investiţii. Acestea cuprind, potrivit legii finanțelor publice, cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege”, au spus reprezentanţii MT.

După cum se observă în imaginea de mai sus, la poziţia C. Alte cheltuieli de investiţii, MT propune cheltuieli de la buget de 625 milioane de lei pentru 2017.

De asemenea pentru Centura Bucureşti Sud (existentă) este prevăzută suma de 106,2 milioane lei cuprinsă la titlul 58, fonduri externe nerambursabile – POIM. Pentru Centura de Sud (la profil de autostradă) este prevăzută suma de 5 milioane lei pentru un contract de consultanță (asistență tehnică, financiară și juridică) pentru proiectul de concesiune Autostrada de Centură București Sud. În ceea ce privește Pasajul suprateran pe DJ 602 / Centura Bucureşti – Domneşti sunt prevăzute credite bugetare de 5 milioane de lei şi credite de angajament necesare semnării contractului în valoare de 146,49 milioane lei.

La această întâlnire s-a subliniat faptul că, pentru realizarea obiectivelor de infrastructură prevăzute în planul de guvernare, este necesar ca proiectele în lucru să fie monitorizate, activitatea să fie transparentizată, iar soluțiile să fie ferme și rapid adoptate.

„Cer, atât directorului general al CNAIR, cât și directorilor regionali, o monitorizare permanentă a lucrărilor din teren și nu din birou, pentru a preveni eventualele blocaje”, a spus, la finalul întâlnirii, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

În perioada imediat următoare, după aprobarea bugetului, compania va prezenta detaliat stadiul proiectelor.

Autostrada Bucureşti – Braşov ar urma să beneficieze anul acesta de o finanţare de 100 milioane de lei, conform proiectului de buget pe 2017 al Ministerului Transporturilor.

Mai departe, MT estimează pentru acest proiect cheltuieli de 65 milioane de lei în 2018, doar 9,5 milioane de lei în 2019 şi 50 de milioane de lei în anul următor. În total, pentru autostrada Bucureşti – Braşov sunt prevăzute cheltuieli de 224 de milioane de lei în perioada 2017-2020.

În prezent, în cadrul acestui proiect se lucrează pe cei 3 kilometri de la intrarea în Capitală. Contractul atribuit asocierii Aktor – EuroConstruct Trading are o valoare de 129 de milioane de lei, din care a fost achitat până acum un procent de 7%, conform datelor de pe site-ul Companiei de Drumuri.

Scăzând din bugetul total banii pentru primii 3 kilometri, rezultă o diferenţă de circa 100 de milioane de lei, sumă ce ar putea să fie alocată unui alt tronson al autostrăzii Bucureşti – Braşov.

Tronsonul nou din autostrada Bucureşti – Braşov care va beneficia de finanţare va fi secţiunea dintre Comarnic şi Braşov, au confirmat pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Luna aceasta, Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, şi-a trimis Corpul de Control la Compania de Drumuri pentru a afla motivele anulării concesiunii pentru autostrada Comarnic-Braşov. În 2015, România bifa al treilea eşec în încercarea de a construi această şosea de mare viteză în parteneriat public-privat.

La finalul anului 2015, Guvernul a decis să reia proiectul autostrăzii, de data aceasta cu finanţare de la buget. Pentru lotul 1, dinspre Comarnic, a depus ofertă doar UMB Spedition, care a fost descalificată ulterior. Pentru lotul 5, Râşnov – Cristian, au fost depuse 10 oferte, iar Strabag a contestat rezultatul licitaţiei prin care Alpenside a fost declarată câştigătoare.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...