MT vrea mandat pentru construcţia autostrăzilor Câmpia Turzii-Iaşi şi Bucureşti-Alexandria, prin PPP
Propunerile de mandatare a Ministerului Transporturilor pentru realizarea celor două lucrări de infrastructură de interes naţional prin PPP sunt incluse într-un proiect de HG, elaborat de Ministerul Transporturilor.
În nota de fundamentare a proiectului se precizează că reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T) centrală va trebui finalizată, la nivel de autostradă sau drum expres, până la sfârşitul anului 2030.
În domeniul infrastructurii rutiere, aceasta va fi constituită la nivel local din următoarele secţiuni: Nădlac – Arad – Timişoara – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Cernavodă – Medgidia – Constanţa; Timişoara – Moraviţa; Lugoj – Calafat – Craiova – Alexandria – Bucureşti; Siret – Mărăşeşti – Buzău – Ploieşti – Bucureşti – Giurgiu; Sebeş – Turda – Câmpia Turzii – Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni.
„Efortul financiar necesar în vederea realizării acestor proiecte de infrastructură rutieră de interes naţional prin diverse surse de finanţare utilizate în prezent este unul considerabil, iar sumele estimative a fi disponibile în perioada următoare, până în anul 2030, indică faptul că finanţarea nu va fi la nivelul necesar pentru a ne îndeplini obligaţiile asumate. Sumele vizează contravaloarea studiilor de fezabilitate, a proiectelor tehnice şi de execuţie, consultanţe de specialitate, execuţia efectivă a lucrărilor şi alte cheltuieli, după caz”, se mai arată în document.
Astfel, în vederea realizării infrastructurii rutiere de interes naţional, în conformitate cu obligaţiile asumate, precum şi pentru accelerarea ritmului de implementare a proiectelor, se consideră oportună transferarea celor două proiecte de autostrăzi din portofoliul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine în portofoliul de proiecte al Ministerului Transporturilor, potrivit sursei citate.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat la 19 martie că deocamdată atât el, cât şi ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură Dan Şova îşi propun să construiască autostrăzi, că măcar unul dintre ei trebuie să le şi facă, dar că ar fi bucuros dacă vor exista şi alţi miniştri care să le realizeze.
„Cel mai important lucru, dupa părerea mea, este ca unul din noi măcar să facă. Deocamdată, fiecare ne propunem. Eu voi fi foarte bucuros dacă vor mai fi încă cinci miniştri şi fiecare să facă câte o autostradă. Cred că asta e important. Deocamdată încerc să găsesc şi eu o soluţie, alături de domnul Şova, să facem PPP-uri, sau mai bine zis să atragem bani privaţi în construcţia de infrastructură”, a afirmat atunci Fenechiu.
El a fost întrebat de un jurnalist cum este posibil ca unele proiecte să fie derulate de Ministerul Transporturilor, iar altele de ministrul Şova, abilitat să construiască de autostrăzi după preluarea CNADNR.
Fenechiu a spus că în prezent Ministerul Transporturilor are o direcţie care se ocupă de drumuri şi de căi ferate şi o alta pentru managementul şi implementarea proiectelor, care poate să se ocupe „de o astfel de chestiune”.
Ministrul Transporturilor declarase anterior, la Iaşi, că urmează să promoveze o hotărâre prin care ministerul pe care îl conduce va fi mandatat să realizeze autostrada Iaşi – Câmpia Turzii, prin parteneriat public-privat (PPP), investiţie estimată la aproape patru miliarde de euro.
În decembrie, Fenechiu afirma că regretă trecerea autostrăzilor în subordinea ministerului condus de Dan Şova, întrucât avea unele proiecte pentru care s-a pregătit câţiva ani, dar s-a declarat convins că va colabora bine cu ministrul PSD.
Premierul Victor Ponta a anunţat la finele lunii februarie că Guvernul aşteaptă un răspuns din partea Comisiei Europene în ceea ce priveşte înfiinţarea Companiei Naţionale pentru Autostrăzi, deoarece regulile europene prevăd anumite restricţii privind deţinerea prerogativelor de reglementare cu cele de administrare.
La finele anului trecut, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, coordonat de ministrul delegat Dan Şova, a fost autorizat de Guvern să ceară în Adunarea Generală a Acţionarilor a CNADNR divizarea societăţii în două noi companii naţionale, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Compania Naţională de Drumuri.
Compania Naţională de Autostrăzi va funcţiona sub autoritatea acestui nou departament, iar Compania Naţională de Drumuri va fi organizată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
În luna ianuarie, CNADNR a fost trecută în subordinea ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, urmând ca în perioada imediat următoare să înceapă procedura juridică prin care atribuţiile companiei să fie delimitate.