Mugur Isărescu a participat la şedinţa coaliţiei

Mugur Isărescu a participat la şedinţa coaliţie în cadrul căreia s-a discutat despre situaţia eceonomică a ţării. Guvernatorul BNR a declarat că nu a fost luată nicio decizie, acesta urmând a fi luată la capătul discuţiilor cu FMI.
Economica.net - mie, 26 oct. 2011, 11:47

Liderii coaliţiei guvernamentale s-au reunit în şedinţă la Palatul Victoria, la această întâlnire participând, pentru aproximativ 30 de minute, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Potrivit unor surse politice, guvernatorul BNR a fost prezent la această reuniune aproximativ 30 de minute, discuţiile vizând probleme legate de situaţia economică.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că BNR a prezentat „o informare” în şedinţa coaliţiei, la care a participat şi ministrul de Finanţe, menţionând că nu s-a luat nicio decizie şi că urmează ca, după discuţiile cu FMI, să se stabilească o altă întâlnire a coaliţiei.

Întrebat ce le-a transmis reprezentanţilor coaliţiei guvernatorul BNR Mugur Isărescu, ministrul Mediului a precizat: „Azi (miercuri – n.r.) dimineaţă, la 10.00, am avut o informare de la Banca Naţională. A fost prezent şi ministrul Finanţelor, şi coaliţia”.

El a precizat că, în cadrul şedinţei coaliţiei, nu s-a luat nicio decizie, doar s-a făcut o analiză, urmând ca, după discuţiile care vor avea loc cu FMI, să se stabilească o altă întâlnire la nivelul coaliţiei, săptămâna viitoare.

„Nu am luat nicio decizie, pentru că discuţiile avansează săptămâna aceasta şi probabil că vom stabili o altă întâlnire săptămâna viitoare – după ce, cu FMI, vom finaliza discuţiile – pentru că va trebui cât de curând să trimitem proiectul de buget la Parlament. Dar, deocamdată, nu s-au luat decizii. Sunt mai multe variante care se discută şi în discuţia cu FMI”, a spus Borbely.

Luni dimineaţă, premierul Emil Boc, unii dintre membrii Cabinetului şi guvernatorul BNR au avut o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, duminică, şeful statului a participat, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European.

Emil Boc a declarat, luni, după acea întâlnire, că mesajul de bază este „prudenţă maximă în context economic internaţional extrem de dificil, care, din nefericire, afectează şi România”. Boc a declarat ulterior că va propune în faţa Parlamentului o „versiune prudentă” a bugetului pentru 2012, care să ferească România de riscuri majore dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte în Europa, însă „niciun scenariu nu are în vedere diminuarea de salarii sau impozitarea de pensii”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că bugetul pe anul 2012 trebuie să fie extrem de prudent, nu neapărat pentru că nu s-au găsit bani pentru a finanţa deficitul, ci pentru că această finanţare a deficitului este „extrem de scumpă”.

 

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...