Mugur Mihăescu, numit consilier personal al primarului general al Capitalei, Gabriela Firea

Economica.net
28 08. 2017
mugur_mihaescu_iasi_news_ro__04065300

Potrivit unui comunicat al PMB remis luni AGERPRES, Mugur Mihăescu a fost desemnat în această funcţie în urma consultării cu membrii Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric al Bucureştiului.

‘Centrul Istoric al Capitalei este, pe de o parte, un pol de maxim interes, turistic şi comercial, iar pe de altă parte se confruntă cu o serie de probleme specifice, deloc simple. Cei care îşi desfăşoară activitatea zi de zi în această zonă cunosc cel mai bine aceste probleme, aşa că le-am solicitat să-şi desemneze un reprezentant care să vină să lucreze alături de noi. Vreau să demonstrăm totala deschidere a Primăriei pentru rezolvare’, declară Gabriela Firea, potrivit comunicatului PMB.