Multe microhidrocentrale vor fi închise, după închiderea schemei de sprijin, taxele pe apă sunt prea mari
În condițiile în care nu a apărut de câțiva ani niciun MW nou instalat în regenerabile, este posibil ca și o parte din centralele mici hidro construite deja să fie oprite.
În România funcționează acum circa 120 de microhidrocentrale (MHC), cu puteri de sub 4 MW, cu o capacitate instalată totală de circa 300 MW, conform datelor PATRES, care beneficiază de schema de sprijin prin certificate verzi. Însă, cum pentru unele schema se termină, ele ar putea fi trecute în conservare, pentru că taxele pe apă cerute de statul român le fac nerentabile.
Situația a fost explicată de Dan Prodan, vicepreședinte al PATRES.
„În 2010 tariful pe apa uzinată a crescut de patru ori, cu un impact destul de mare. Taxarea apei ne poate duce la un cost de 100 și chiar 200 de lei/MWh produs, doar pentru apă. A fost o investigație a Consiliului Concurenței care a evidențiat că acest mecanism de taxare a apei uzinate este anticonciurențial, în contrast cu cel european”, a spus Prodan.
Producătorii de energie din apă plătesc două tipuri de taxe. Una este taxa pe apă uzinată, de circa 1,14 lei/1.000 de metri cubi , și o a doua taxă, pe utilizarea albiei, care este de circa 6 euro/lună/metru, în condițiile în care la MHC lungimea supusă taxării este cuprinsă între 60 și 100 de metri, după caz.
„Există situații în care MHC care au beneficiat de scheme de suport să pună în conservare aceste unități, desigur, nu pe toate. Este o frână în dezvoltarea acestor investiții. MHC aduc un beneficiu uriaș sectorului prin echilibrul pe care îl pot da din predictibilitatea resursei de apă”, a spus și Martin Moise, prim-vicepreședinte al PATRES.
„Regenerabilii” au explicat că legea a fost gândită prost și din acest motiv s-a ajuns și la unele abuzuri, de genul microhidrocentralelor amplasate în munți, în arii protejate, comportament pe care organizația îl combate ferm și amintește că niciun membru al său nu este în această situație.
După cum se știe, există două lucruri avute în vedere în această industrie, respectiv debitul (volumul) de apă și diferența de nivel (căderea). O cădere mare, care se poate obține mai ales în zona de munte, necesită utilizarea unui debit de apă mai mic pentru a obține energie electrică și, de aceea, au apărut investiții în munți, tocmai pentru că acest sistem al taxei pe volum le avantajează iar altfel nu ar fi făcut profit niciodată. Pe de altă parte, în zonele mai joase, cu o cădere mai mică, este nevoie de mai multă apă pentru a produce acea cantitate de energie, deci suma plătită în contul acelei taxe crește.
Cei de la PATRES spun că taxarea este absolut inechitabilă și că, pe lângă faptul că a condus la comportamente distructive pentru mediu, ca cel relatat mai sus, îi pune pe producătorii români din surse hidro în dezavantaj cu cei din alte state europene, în condițiile în care energie se livrează pe aceeași piață comună.
Astfel, la noi se plătește taxa pe apă uzinată ca și cum ar fi consumată, deși practic ea nu se consumă, în funcție de volum. în schimb, în alte părți statele taxează folosirea apei printr-o redevență, un procent din energia electrică produsă. Cei de la PATRES au dat exemplul Italiei, unde taxa este de 10 cenți/MWh. Moise a estimat că cele mai afectate MHC vor fi cele cu cădere mai mică de 10 metri care necesită debite mari de apă, care fie vor i trecute în conservare, fie vor pot putea produce doar în anumite intervale orare.
Dincolo de această situație, patronatul atrage atenția că schimbarea legislației referitoare la această taxă este necesară pentru a se putea exploata potențialul hidro al țării din zonele colinare, acolo unde efectul asupra mediului este minim. Există posibilitatea de a se instala circa 1.500 MW in centrale hidro din zonele de deal dacă această taxă va fi regândită pentru că, așa cum este ea aplicată acum, alungă pe oricine ar vrea să investească