Munca la distanţă a crescut productivitatea, dar şi cazurile de burnout – sondaj

Munca la distanţă şi cea hibridă au crescut productivitatea pe termen scurt pentru majoritatea companiilor la nivel global, peste obiectivele stabilite, dar încrederea angajaţilor în angajatori a scăzut, parţial din cauza burnout-ului, pentru că mulţi nu au reuşit să echilibreze viaţa personală cu volumul de muncă, reiese din sondajul Future of Work and Skills, realizat de PwC.
AGERPRES - mar, 23 nov. 2021, 11:00
Munca la distanţă a crescut productivitatea, dar şi cazurile de burnout - sondaj

Aproape 60% dintre respondenţi au declarat că organizaţia lor a avut rezultate mai bune faţă de obiectivele de performanţă şi de productivitate ale angajaţilor, stabilite în ultimele 12 luni, şi doar 4% au avut performanţe semnificativ mai slabe. Încrederea angajaţilor a scăzut însă, doar 31% dintre directorii generali şi de resurse umane intervievaţi arătând ferm că în organizaţia lor există un nivel ridicat de încredere între angajaţi şi managerii lor direcţi.

Totodată, aproape trei sferturi (74%) dintre respondenţi nu cred că oamenii pot gestiona eficient volumul de muncă şi timpul personal.

„Menţinerea şi chiar creşterea productivităţii angajaţilor de la apariţia pandemiei, în condiţiile muncii de la distanţă, a surprins pozitiv organizaţiile care aveau iniţial aşteptări pesimiste. Însă, pe măsură ce timpul a trecut, noul mod de lucru începe să arate şi neajunsurile. Dificultatea de a gestiona în paralel munca şi responsabilităţile familiale, de exemplu, lipsa interacţiunii faţă în faţă cu colegii, incertitudinea socială generată de pandemie sunt doar câţiva factori care explică valul de demisii la nivel global şi ataşamentul tot mai scăzut faţă de angajatori. Este încurajator faptul că, în sondajul actual, aproape 40% dintre lideri au spus că încrederea dintre angajaţi şi managerii lor direcţi este foarte importantă. Companiile trebuie să găsească un echilibru între modul de lucru şi sănătatea oamenilor având o abordare bazată pe date pentru a înţelege şi a preveni motivele care au diminuat capacitatea de retenţie a angajaţilor”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC Romania.

Raportul notează că burnout-ul a devenit în sine o epidemie, fiind recunoscută oficial ca boală de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Angajaţii obosiţi şi anxioşi îşi dau demisia de la locurile de muncă în număr record în întreaga lume. Numai în SUA, 20 de milioane de oameni şi-au părăsit locurile de muncă în perioada aprilie – august 2021, potrivit Biroului de Statistică a Muncii. În Marea Britanie, Biroul pentru Statistică Naţională a raportat peste 1 milion de locuri de muncă vacante în august 2021.

Digitalizarea va continua să fie o preocupare pentru companii, dar şi o sursă de anxietate pentru angajaţi, pentru că pe de o parte majoritatea organizaţiilor nu înţeleg riscurile înlocuirii muncii umane cu tehnologie şi de cealaltă parte oamenii se tem pentru locurile lor de muncă.

Doar 21% dintre respondenţi au susţinut că pot identifica riscurile şi doar un sfert le comunică clar şi consecvent angajaţilor despre impactul automatizării şi AI.

De asemenea, o treime dintre executivii intervievaţi spun că este foarte importantă identificarea competenţelor de care organizaţia va avea nevoie în viitor din cauza schimbărilor tehnologice şi doar 26% spun că pot face acest lucru în prezent.

În ceea ce îi priveşte pe angajaţi, companiile trebuie să comunice consecvent şi să ofere oportunităţi de perfecţionare pentru joburile viitorului, pentru a susţine angajabilitatea pe termen lung a oamenilor lor.

Sondajul a fost realizat în luna septembrie în rândul a circa 4.000 de directori generali şi de HR din 28 de industrii şi 26 de state.

PwC este o reţea de firme prezentă în 156 de ţări cu mai mult de 295.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț important pentru toți șoferii. Liderul din brokeraj: Se scumpește RCA, mai ales în București. Metoda prin care poți reduce prețul până la jumătate, dacă stai în București sau Ilfov
Anunț important pentru toți șoferii. Liderul din brokeraj: Se scumpește RCA, mai ales în București. Metoda prin care ...
Se scumpește RCA din această vară, mai ales pentru șoferii din București, susține Viorel Vasile, CEO al Safety Broker, liderul din brokeraj. Potrivit acestuia, majorările sunt inevitabile, în......
Volvo Cars își va dota mașinile cu o centură de siguranță „multiadaptivă” în premieră mondială
Volvo Cars își va dota mașinile cu o centură de siguranță „multiadaptivă” în premieră mondială
Volvo Cars a prezentat o îmbunătățire majoră a centurii de siguranță. „Multiadaptivă”, acesta este o premieră ...
Nicuşor Dan estimează că România va avea un nou guvern „în zece zile”
Nicuşor Dan estimează că România va avea un nou guvern „în zece zile”
Preşedintele Nicuşor Dan estimează că „în zece zile” România va avea un nou guvern învestit.
VIDEO Autostrada Moldovei: Cum arată parcările de scurtă durată de pe A7. Lotul care va fi dat în trafic în câteva săptămâni
VIDEO Autostrada Moldovei: Cum arată parcările de scurtă durată de pe A7. Lotul care va fi dat în trafic în câteva ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu parcările de scurtă durată care se construiesc pe Autostrada Moldovei. ...