Muncă temporară sau pe perioadă determinată? Vezi ce contract de muncă e mai avantajos pentru tine
Ce trebuie să ştii despre munca temporară şi munca pe perioadă determinată
Chiar dacă angajarea pentru perioadă determinată și munca temporară pot părea foarte asemănătoare, diferențele dintre acestea două sunt fundamentale, explică oficialii agenţiei de muncă temporară TjobsRecruit.
Specialiştii TjobsRecruit îţi spun în continuare ce deosebiri sunt între cele două şi cum sunt reglementate în prezent, prin Codul muncii.
Ce trebuie să ştii despre contractul de muncă pe perioadă determinată
Un angajator poate încheia cu același angajat doar 3 contracte de muncă pe perioadă determinată, pe o perioadă de 36 de luni, conform Art. 82, alineatul 4, din Codul Muncii. Alineatul 5 al aceluiași articol menționează: „Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive și nu pot avea o durata mai mare de 12 luni fiecare”.
Astfel, dacă angajatorul încheie un contract de muncă pe o perioadă determinată de 3 luni, perioada cel mai des întâlnită în astfel de cazuri, și dorește să încheie un nou contract de muncă pe perioadă determinată, cu aceeași persoană, imediat sau la mai puțin de 3 luni de la încheierea primului contract, pe o perioadă de cel mult 12 luni, după expirarea acestuia mai poate fi încheiat doar încă un contract, tot pentru cel mult 12 luni.
Ce trebuie să ştii despre munca temporară
În cazul muncii temporare, numărul de contracte dintre agentul de muncă temporară, angajator și salariatul temporar e nelimitat.
„Durata misiunii de muncă temporară poate fi prelungită pe perioade succesive care, adăugate la durata inițială a misiunii, nu poate conduce la depășirea unei perioade de 36 de luni”, conform Codului muncii.
Astfel, indiferent de perioada primului contract de punere la dispoziție, că aceasta este de o lună sau 24 de luni, după expirarea acestuia mai pot fi încheiate un număr nelimitat de contracte de punere la dispoziție, până la atingerea în cuantum de 36 de luni.
Indiferent de periodicitatea cu care angajatorul are nevoie de suplimentarea efectivului de angajați, sistemul de muncă temporară îi oferă flexibilitatea de care are nevoie pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime, conchid specialiştii de la TjobsRecruit.