Municipiul Braşov a devenit proprietarul fostului CET. Aici ar urma să fie dezvoltat un parc industrial

Municipiul Braşov a devenit proprietarul fostei Centrale Electrice de Termoficare a oraşului (CET), achiziţionată de la o societate aflată în lichidare, iar acest obiectiv ar urma să fie dezvoltat un parc industrial, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Allen Coliban.
AGERPRES - vin, 04 feb. 2022, 15:53
Municipiul Braşov a devenit proprietarul fostului CET. Aici ar urma să fie dezvoltat un parc industrial

El a precizat că suma la care s-a realizat tranzacţia este de 13,576 milioane euro plus TVA.

Conform lui Coliban, municipalitatea braşoveană a fost declarată adjudecator în urma negocierii directe în condiţii de supraofertare. În cadrul acestei proceduri, alte două companii – o asociere de firme din Bucureşti şi o companie înregistrată în Marea Britanie, însă cu persoane din Braşov în cadrul acţionariatului, şi-au manifestat, în ultimele două zile, intenţia de a cumpăra societatea.

„Este un prim pas către dezvoltarea economică a Braşovului, către a duce dezvoltarea economică a Braşovului la alt nivel, către a ne poziţiona pe o hartă a marilor investiţii nu doar la nivel local şi la nivel de ţară, ci şi în contextul european al relocării capacităţilor de producţie dinspre Asia spre Europa. Practic, Braşovul devine un jucător în această zonă şi intenţionăm să atragem investitori strategici, să transformăm fosta platformă CET într-o zonă de business”, a afirmat edilul braşovean.

Acesta s-a declarat „optimist” că, odată ce procesul de cumpărare va fi finalizat şi municipalitatea va intra în posesia bunurilor CET, „vor exista şi oferte concrete din partea investitorilor”.

Totodată, primarul Braşovului a subliniat că din valorificarea acestor bunuri prin licitaţie, municipalitatea va câştiga cel puţin 2 milioane de euro.

Printre bunuri se numără, spre exemplu, Turnul CET, de aproape 300 de metri înălţime, care ar putea fi demolat.

„E prematur să vorbim despre o decizie, dar este foarte probabil (să fie demolat-n.r.). Turnul CET-ului nu-şi mai găseşte menirea pentru care a fost proiectat. Depinde şi de discuţiile cu potenţialii investitori”, a mai precizat primarul Allen Coliban.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...