Muşat&Asociaţii a atenţionat asupra termenului scurt de finalizare a privatizării CFR Marfă

Economica.net
17 10. 2013
cfr_marfa_89222600

„Muşat&Asociaţii a semnalat faptul că termenul prevăzut pentru finalizarea tranzacţiei s-ar putea dovedi insuficient pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor precedente, în mod particular, obţinerea avizului Consiliului Concurenţei, ca urmare a procedurilor prevăzute de lege pentru eliberarea unui astfel de aviz. Finalmente, părţile contractante şi-au asumat acest termen şi nu este uzual şi nici potrivit ca un consultant juridic să cenzureze decizia clientului (de data aceasta, o entitate guvernamentală) şi, cu atât mai puţin, a ambelor părţi contractante”, se arată într-un comunicat al avocaţilor.

Aceştia precizează că pentru nefinalizarea contractului de privatizare nu sunt vinovate părţile contractante şi nici consultanţii juridici ai acestora.

Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu s-a putut finaliza până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Contractul arată că în caz de neîndeplinire a uneia dintre condiţii până la termenul convenit de părţi ca fiind „data finalizării” acordul încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere sau altă formalitate prelalabilă şi fără intervenţia instanţei.

„Este o clauză standard întâlnită frecvent în contractele de fuziuni & achiziţii atunci când finalizarea (closing-ul) unei tranzacţii are loc la o dată ulterioară semnării contractului, sub rezerva îndeplinirii unor «condiţii precedente»”, potrivit sursei citate.

Consultanţii precizează că cele trei condiţii de care depindea finalizarea tranzacţiei au fost obţinerea avizului Consiliului Concurenţei, conversia în acţiuni a unor creanţe deţinute de Ministerul Finanţelor la CFR Marfă şi obţinerea acordului băncilor creditoare cu privire la modificarea structurii acţionariatului CFR Marfă, toate acestea depinzând de decizia unor terţe părţi.

Două dintre aceste condiţii, respectiv avizul Consiliului Concurenţei şi acordul băncilor, nu au putut fi îndeplinite în termen, fapt care a atras după sine încetarea contractului, conform celor convenite de părţi în cuprinsul acestuia, arată avocaţii.

Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului a expirat luni, nefiind prelungit de către Guvern.

„Termenul de 60 de zile este stipulat în mod expres în Memorandumul semnat de Guvernul României cu FMI; acest termen a fost legiferat prin HG 46/2013, adoptată de Guvern în aplicarea prevederilor Memorandumului cu FMI; HG 46/2013 a fost aprobată/validată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea CSAT 23/2013; acest termen a fost agreat de ambele părţi (vânzător şi cumpărător), aşa cum rezultă şi din cuprinsul contractului de privatizare şi consultantul juridic nu are căderea de a se opune (şi, cu atât mai puţin, de a se substitui) părţilor semnatare ale contractului, fiind de principiu că opinia şi recomandările consultantului juridic nu sunt obligatorii pentru client (în speţă, Ministerul Transporturilor), decizia finală în astfel de situaţii aparţinând întotdeauna clientului şi deopotrivă responsabilitatea acestei decizii”, se spune în comunicat.

Legat de elementele de natură legală ale procesului de privatizare, casa de avocatură precizează că echipa de avocaţi Muşat&Asociaţii şi-a îndeplinit cu stricteţe şi profesionalism mandatul încredinţat, în deplină concordanţă cu prevederile contractului de consultanţă încheiat cu Ministerul Transporturilor.

Ministerul Transporturilor a atribuit în martie unei asocieri conduse de Deloitte, din care mai fac parte Muşat & Asociaţii şi Systra, un contract de 2,5 milioane lei (570.000 euro), inclusiv TVA, pentru servicii de consultanţă la privatizarea CFR Marfă.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca, în cazul în care tranzacţia nu este finalizată, să vândă pachetul majoritar de la CFR Marfă altui investitor strategic.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să înceapă din această săptămână procedurile pentru o nouă privatizare a companiei CFR Marfă, proces care să fie încheiat până în vara anului viitor, fără ca Guvernul să mai fie „blocat” de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Strategia de privatizare a CFR Marfă a fost subiectul unor controverse între Guvern şi Preşedinţie, legată de rediscutarea documentului în CSAT.