Musk și Zuckerberg sunt miliardarii ale căror averi au crescut cel mai mult în primele șase luni din 2023

03 07. 2023
Elon_Musk_at_a_Press_Conference

Fiecare membru din Bloomberg Billionaires Index a câştigat, în medie, 14 milioane de dolari în fiecare zi din ultimele şase luni, potrivit datelor analizate de Bloomberg. Conform acestor cifre, pentru miliardari, primul semestru din 2023 a fost cea mai bună primă jumătate a unui an de după 2020, când economia mondială şi-a revenit după căderea provocată de Covid-19.

Aceste câştiguri au coincis cu un avans general al pieţelor bursiere, pe măsură ce investitorii au depăşit efectele majorărilor de dobândă ale băncilor centrale, războiului din Ucraina şi crizei băncilor regionale americane. Indicele bursier S&P 500 a crescut cu 16% iar indicele Nasdaq 100 a urcat cu 39%, în ceea ce a fost cel mai bun prim semestru din istoria sa, graţie interesului investitorilor faţă de inteligenţa artificială care a impulsionat acţiunile din sectorul tehnologiei.

Chiar dacă se vorbeşte încă despre o posibilă luptă în cuşcă între Elon Musk şi Mark Zuckerberg, directorul Tesla a fost primul când vine vorba de creşterea averii. Elon Musk, care este deja cel mai bogat om de pe planetă, şi-a sporit averea cu 96,6 miliarde de dolari în primul semestru al acestui an, în timp ce Zuckerberg, CEO-ul de la Meta Platforms, este mai bogat cu 58,9 miliarde de dolari.

În schimb, averea lui Gautam Adani s-a redus semnificativ în primele şase luni ale acestui an, fiind mai mică cu 60,2 miliarde de dolari. Adani, preşedintele Adani Group, a înregistrat şi performanţa de a consemna cele mai mari pierderi într-o singură zi din rândul miliardarilor, pierzând 20,8 miliarde de dolari în data de 27 ianuarie 2023, după ce firma de vânzări în lipsă Hindenburg Research a acuzat conglomeratul condus de Gautam Adani de fraudă şi manipulare bursieră, acuzaţii dezminţite de Adani.

Tot firma Hindenburg Research a dus la diminuarea averii unui alt miliardar: Carl Icahn. Firma sa Icahn Enterprises LP a înregistrat pierderi semnificative pe parcursul unei singure zile, după ce Hindenburg a dezvăluit că a adoptat o poziţie de tip „short” pe titlurile Icahn Enterprises LP , apreciind că aceste acţiuni sunt semnificativ supraevaluate. Potrivit calculelor Bloomberg, în primul semestru al acestui an, averea netă a lui Carl Icahn a scăzut cu 13,4 miliarde de dolari, sau o cădere de 57%, cel mai mare declin procentual din rândul miliardarilor incluşi în Bloomberg Billionaires Index.