Mutare strategică în războiul comercial cu SUA: China elimină impozitul pe profit pentru producătorii de cipuri

Economica.net
30 03. 2018
trump_a_reusit_sa_impiedice_realizarea_celei_mai_mari_tranzactii_din_istoria_domeniului_it_82632800

Guvernul Chinez a declarat că va acorda sprijin industriei constructoare de semiconductori, încercând să limiteze dependenţa de cipurile străine, pe fondul tensiunilor comerciale cu Statele Unite asupra transferurilor tehnologice, potrivit Bloomberg.

Măsura vine în timp ce Statele Unite iau în considerare impunerea de taxe pe exporturile chinezeşti în valoare de 50 de miliarde dolari, invocând practici comerciale discriminatorii în sectoarele de înaltă tehnologie, inclusiv în sectorul semiconductorilor.

Noile reguli pe care Guvernul chinez vrea să le pună în aplicare acoperă o gamă largă de companii de semiconductori, iar scutirea de taxe se va face pentru o perioadă de până la cinci ani, iar regulile sunt valabile din 1 ianuarie 2018. Ratele de impozitare după cei 5 ani vor reprezenta jumătate din 25% (cât sunt taxele actuale) până în al 10-lea an, a declarat vineri ministerul Finanţelor din China, Liu Kun.

Anunţul a fost lansat pentru a le ajuta pe companiile de producţie industrială şi pe cele de înaltă tehnologie de producţie şi inovare, susţinute de planul „Made in China 2025″ (un plan pentru naţiunea asiatică de a mări competitivitatea în industriile emergente, de la tehnologia informaţiei la cea aerospaţială).

Beijingul a încercat de mai mult timp să-şi dezvolte sectorul producţiei de cipuri. China vrea să reducă încrederea celor aproximativ 200 de miliarde de dolari pe care îi plăteşte pentru importurile de semiconductoare anual, de frica faptului că „subminează securitatea naţională şi împiedică dezvoltarea unui sector tehnologic înfloritor”, relatează Bloomberg.

La ora actuală, China se bazează în mare măsură pe semiconductorii aduşi din import, care constituie una dintre cele mai mari categorii de importuri de valoare. Oficialii chinezi încearcă să depăşească rivalii străini şi astfel China să devină un producător de semiconductori de top până în 2030.