Mutarea cartierului general al NATO, amânată pentru 2018 din cauza unor probleme tehnice

Economica.net
26 08. 2017
nato_59183100

‘Mutarea în noul sediu al NATO a început şi ne aşteptăm să se încheie în prima jumătate a lui 2018’, menţionează Alianţa Nord-Atlantică, într-un comunicat emis sâmbătă.

‘Lucrările de construcţie la clădire sunt în mare parte încheiate, continuând cele la sistemele IT’, aceasta fiind ‘o sarcină solicitantă, dar esenţială întrucât NATO are nevoie de sisteme IT deplin securizate în contextul provocărilor cibernetice în creştere’, explică Alianţa.

Conform comunicatului NATO, nivelul actual al cheltuielilor pentru noul sediu se ridică la 1,17 miliarde de dolari, cele finale urmând a fi cunoscute ‘după încheierea proiectului’.

Oricum, ele sunt aşteptate să crească mult peste limita de 1,12 miliarde de dolari stabilită iniţial de statele aliate.

Noul sistem IT va trebui să asigure securitatea tuturor comunicaţiilor electronice ale NATO, dar şi supravegherea întregii clădiri, cu peste 10.000 de camere de monitorizare şi sisteme de intrare pe bază de recunoaştere a irisului.