Muzeul Metropolitan de Artă din New York și Muzeul Whitney vor începe după șase luni să primească din nou vizitatori
The Met, închis începând din 13 martie, care în mod obişnuit întâmpină şapte milioane de vizitatori anual, se va redeschide pe 29 august.
Autorităţile din New York, epicentrul epidemiei de COVID-19 din SUA în timpul primăverii, au autorizat redeschiderea instituţiilor culturale începând din data de 24 august.
„După aproape şase luni, redeschiderea Met-ului va fi un moment istoric pentru muzeu şi oraş”, a declarat preşedintele instituţiei, Daniel Weiss, într-un comunicat.
„În aceste ultime luni de incertitudine, izolare şi durere, am aşteptat cu nerăbdare ziua în care putem primi din nou lumea în siguranţă la Met”, a adăugat el.
Cu toate acestea, muzeul va întâmpina publicul la doar 25% din capacitatea sa maximă şi doar prin rezervare prealabilă, pentru a asigura distanţarea fizică.
Aceeaşi măsură va fi aplicată şi la Muzeul Whitney, care se va redeschide pe 3 septembrie.
Un alt muzeu important din New York, Muzeul de Artă Modernă (Museum of Modern Art, MoMa), nu a anunţat încă data redeschiderii sale. Metropolitan Opera urmează să se redeschidă pe 31 decembrie, în timp ce teatrele de pe Broadway vor rămâne închise până cel puţin în ianuarie.