Nagy, ANRE: Nu mă aştept să scadă foarte mult preţul gazelor pentru populaţie

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, afirmă că într-o primă fază nu se aşteaptă să scadă foarte mult preţul gazelor pentru populaţie, în primul rând pentru că aceste oferte care vin din partea furnizorilor către casnici nu se referă doar la perioade de iarnă.
Economica.net - mar, 02 iun. 2020, 11:28
Nagy, ANRE: Nu mă aştept să scadă foarte mult preţul gazelor pentru populaţie

„În privinţa reflectării în preţul furnizorilor al preţurilor care sunt pe piaţă, într-o primă fază nu mă aştept să scadă foarte, foarte mult preţul gazelor pentru populaţie, în primul rând pentru că aceste oferte care vin din partea furnizorilor către casnici nu se referă doar la perioade de iarnă, când ne aşteptăm la preţuri de 30-40 de lei şi în piaţa din România. Se referă la perioade de cel puţin un an, care includ şi o perioadă rece, şi iarna 2020-2021, perioadă pentru care, noi vedem din cifre, gazele nu se mai tranzacţionează cu 20-30 de lei, preţurile sar bine de 50-60 de lei deja. Şi aceste oferte înglobează şi această perioadă”, a menţionat Zoltan Nagy-Bege, într-o conferinţă de specialitate.

Acesta a subliniat că în prezent sunt peste 2 miliarde de metri cubi înmagazinate.

„Ca urmare a unei ierni blânde, există un volum foarte mare de gaze naturale care au rămas în depozitele de înmagazinare, deci în prezent sunt peste 2 miliarde de metri cubi înmagazinate şi suntem în a doua zi din luna iunie. Acest volum de 2 miliarde de metri cubi a fost atins anul trecut undeva în luna septembrie, dacă nu mă înşel. Au rămas volume foarte, foarte mari de gaze naturale. Cel puţin partea care a fost înmagazinată pentru consumatorii casnici s-a înmagazinat cu 68 lei cât era preţul stabilit prin Ordonanţa de Urgenţă 114, la care se adaugă şi tariful de înmagazinare deja două cicluri 2019-2020 şi 2020-2021. Deci gazele care sunt înmagazinate vor ajunge la 90 lei. România deocamdată nu îşi permite pentru perioadele reci de iarnă să nu consume gaze din depozitele de înmagazinare. Acesta este motivul pentru care nu mă aştept într-o primă fază să se reflecte preţurile de pe pieţele centralizate sub 50-40 chiar 30 de lei în ofertele furnizorilor”, a explicat Zoltan Nagy-Bege.

Vicepreşedintele ANRE se aşteaptă ca, în cazul în care ofertele celor doi mari furnizori ai consumatorilor casnici EON şi Engie (peste 90% cotă de piaţă) se menţin, şi „nu sunt dispuşi să coboare acest preţ”, să apară o concurenţă.

„Mă aştept să intre în acest segment al furnizorilor de gaze naturale către consumatorii casnici companiile de utilităţi care au o experienţă în domeniul furnizării de energie electrică. Deja Enel are o ofertă de luat în seamă. Mă aştept şi din partea CEZ, şi din partea Electrica să apară oferte din partea lor şi să fie un concurent de luat în seamă pentru cei doi mari furnizori clasici de gaze naturale EON şi ENGIE, iar această concurenţă să se intensifice”, a mai spus Zoltan Nagy-Bege.

Te-ar mai putea interesa și
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property Group, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property ...
Mirela Covașă, care a fost director financiar al NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a fost recent numită al patrulea membru independent în Consiliul de......
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Inflația a scăzut în majoritatea economiilor din lume în 2024, dar alegătorilor nu le-a păsat. Supărați de creșterea ...
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
China a aprobat construcţia a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambiţios la ...
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Preşedintele israelian Isaac Herzog le-a cerut miercuri liderilor ţării să se încheie „prin toate mijloacele" un acord ...