Nagy-Bege, ANRE: Circa 44% dintre clienţii casnici nu încheiaseră contracte pe piaţa concurenţială, până la 31 iulie

Aproape 44% dintre clienţii casnici nu aveau semnate la finele lunii iulie contracte pe piaţa concurenţială atât la gaze naturale, cât şi pentru energie electrică, potrivit datelor prezentate, marţi, într-o conferinţă de specialitate, de către Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
AGERPRES - mar, 07 sept. 2021, 15:20
Nagy-Bege, ANRE: Circa 44% dintre clienţii casnici nu încheiaseră contracte pe piaţa concurenţială, până la 31 iulie

„La sfârşitul lunii iulie, pe piaţa de energie electrică, din aproape 8,9 milioane de clienţi casnici peste 4,9 milioane, aproape 56%, aveau un contract concurenţial semnat cu un furnizor de energie electrică. Restul de aproape 4 milioane de clienţi (circa 44%), denumiţi de către furnizori drept pasivi, încă nu au făcut nimic. Evident, nu au rămas fără energie electrică şi li se aplică acel preţ de serviciu universal valabil pe şase luni, de la 1 iulie până la sfârşitul anului, respectiv 1 ianuarie până la 30 iunie. La gaze naturale, din 4 milioane de clienţi casnici, aproximativ 1,7 milioane au semnat un contract concurenţial, de la liberalizare – reprezentând aproape 43%. Avem aşa-numiţii inactivi sau pasivi aproape 2,3 milioane, reprezentând 57%. Şi ei beneficiază în continuare de alimentare cu gaze naturale fără să facă vreun demers. Ei sunt notificaţi cu cel puţin două luni înainte de aplicarea acelor preţuri automat la expirarea preţurilor anterioare şi pot să decidă dacă trec sau nu trec în piaţa concurenţială, semnează un contract sau nu”, a susţinut Nagy-Bege.

Conform oficialului ANRE, pe primele şapte luni ale anului în curs, media contractelor semnate pe piaţa de energie electrică este de 283.000/lună, în timp ce pe segmentul gazelor naturale se situează la 77.000/lună.

„De la momentul eliminării preţurilor reglementate, de la 1 ianuarie 2021, la energie electrică, aproape două milioane de clienţi au trecut pe piaţa concurenţială, iar la gaze naturale peste un milion de clienţi. Pe cele şapte luni ale anului, avem o medie de 283.000 de contracte pe lună la energie electrică şi de 77.000 de contracte pe lună la gaze naturale. Asta înseamnă, pe ambele pieţe, peste 17.000 de contracte pe zi, la un calcul pe 20 sau 21 de zile lucrătoare în fiecare lună. Mie mi-au fost depăşite toate aşteptările cu privire la rata de trecere pe piaţa concurenţială sau apetitul pentru contracte concurenţiale din partea clienţilor casnici. Este important de reţinut că am pornit pe un drum care va aduce mai multă atenţie din partea furnizorilor pentru aceşti clienţi, mai multă preocupare din partea clienţilor pentru facturi şi pentru consumul lor, mai ales ca rezultat al creşterilor de preţ care s-au produs deja”, a spus vicepreşedintele autorităţii de reglementare, care a atras atenţia că „e posibil ca, încă, creşterile de preţ din piaţa angro să nu fi ajuns la absolut toţi consumatorii casnici pe facturile finale”.

Acesta a precizat, totodată, că odată cu liberalizarea pieţei de energie electrică şi de gaze naturale, aşteptarea clienţilor era ca aceasta „să aducă preţuri corecte pentru ei”.

„Eu nu cred că vreo persoană a afirmat că liberalizarea ne va aduce neapărat preţuri mai mici, dar cu siguranţă consumatorii vor fi mai informaţi şi poate deja o mare parte dintre ei sunt şi vor putea alege cea mai bună ofertă atât din punct de vedere al preţului, cât şi din punct de vedere al nevoilor lor. Dacă au nevoie de factură fizică sau electronică, citire în fiecare lună sau mai rar, preţ fix, preţ variabil, renegociat în fiecare an sau prelungit tacit an de an etc.”, a spus Zoltan Nagy-Bege.

Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), sub egida Ministerului Energiei, organizează, în perioada 6 – 8 septembrie, simpozionul Român al Energiei – SIREN 2021 cu tema „Sectorul Energetic Românesc – Şansa unui nou început”.

CNR-CME cuprinde cea mai mare reţea naţională de specialişti din domeniul energiei şi este principala organizaţie din domeniul energiei din România, membru fondator al Consiliului Mondial al Energiei, din anul 1924.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...