„Guvernul a luat o măsură pentru a veni în sprijinul anumitor categorii de consumatori care sunt expuşi în faţa acestor creşteri de preţuri, atât la energie electrică cât şi la gaze naturale. OUG 118 deja a fost publicată şi planul este ca începând cu 1 noiembrie să îşi producă efecte. Am anumite reţineri în privinţa soluţiei găsite, este una destul de greoaie, are câteva slăbiciuni şi aş spune că poate erau alte soluţii mai uşor de implementat decât această ordonanţă 118 (…). Evident, un Guvern, dacă are resurse bugetare să compenseze facturile de energie electrică şi gaze naturale la anumiţi consumatori casnici, non-casnici şi aşa mai departe, este decizia şi este libertatea fiecărui Guvern, dar mă tem că în această perioadă de 5 luni anumiţi furnizori de gaze naturale şi de energie electrică, dacă nu vor primi la timp, lună de lună, acele compensaţii care urmează să vină direct de la Guvern, adică dacă plăţile nu vor fi făcute la timp, riscul este ca pe fondul unor preţuri în continuare foarte mari pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale, aceşti furnizori să nu mai fie capabili să-şi continue activitatea. Orice întârziere la plată din partea Guvernului îi pune în riscul de a da faliment”, a afirmat Zoltan Nagy-Bege.
Vicepreşedintele ANRE a subliniat că în contextul actual al creşterii preţurilor tot mai mulţi furnizori semnalează ANRE că au dificultăţi financiare, iar unii furnizori de energie renunţă la licenţa de furnizare.
„Noi din păcate vedem deja la Autoritate că sunt din ce în ce mai mulţi furnizori care ne semnalează aceste dificultăţi financiare, unii chiar renunţă la licenţa de furnizare, deci ies din piaţă, pentru că nu mai sunt capabili să susţină, ceea ce ne duce la realitatea că aceste creşteri de preţuri au adus venituri suplimentare în primul rând la producători – la producătorii de energie electrică, la producătorii de gaze naturale, fie că este autohton, din România sau că este importatorul din Rusia”, a precizat Zoltan Nagy-Bege.
Guvernul a aprobat în data de 4 octombrie o Ordonanţă cu privire la compensarea preţurilor la energie electrică şi gaze, care vizează sprijin pentru 5,2 milioane de gospodării la energie electrică şi 2,2 milioane de gospodării conectate la reţeaua de gaze.
Reducerea riscurilor produse de tranziţia „verde”, implicaţiile programului european Green Deal asupra companiilor din energie şi creşterea inovării în domeniul energetic sunt printre subiectele dezbătute marţi în cadrul Aspen Energy Summit 2021