Nanu, MF: „Cele mai mari vârfuri de plată, inclusiv cel de 1,2 miliarde de dolari, sunt în octombrie-noiembrie 2023. Estimăm că vom avea dobânzi mai mici”. Dobânda la titlurile de stat a scăzut deja sub 8% – EXCLUSIV

07 12. 2022
stefan_nanu_44441700

Aşa cum ne-a declarat Ştefan Nanu, director general Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din Ministerul Finanţelor (MF), anul viitor nu ar trebui să existe probleme în rambursarea datoriei publice a statului, stabilită prin proiectul legii bugetului de stat să nu depăşească 49,8% din PIB.

Potrivit acestuia, vârfurile de plată la datoria publică de anul viitor sunt: „unul în aprilie, unul în iunie şi vreo trei în octombrie şi noiembrie. Cel mai mare este de 1,2 miliarde de dolari la una din emisiunile externe de bonduri ale României”. Ştefan Nanu subliniază că, dacă politica BNR pentru stoparea inflaţiei va da roade, curba randamentelor la titlurile de stat va scădea şi ea.

Într-adevăr, proiecţia de inflaţie anunţată de BNR merge de la 15% la finalul primului trimestru din anul viitor la 11,2 la sfârşitul anului 2023. În acest context, este clar că ritmul de majorare al dobânzilor bancare, dar mai ales al celor de referinţă, va scădea.

Ştefan Nanu arată că oricum, România se împrumută acum la dobânzi de 5%, 7% sau undeva sub 8%, în funcţie de maturitatea bondurilor, în condiţiile în care acum nici o lună randamentele la titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor pe 10 ani erau de 9,50% sau chiar uşor peste.

Cum şi de ce au scăzut costurile cu datoria publică? Şeful Trezoreriei Statului explică faptul că avem de-a face cu factori externi şi interni. Printre cei externi se numără temperarea creşterilor de dobândă operate de FED şi apariţia unor cifre pozitive la nivel internaţional în privinţa preţurilor care contribuie la formarea ratei inflaţiei. De aceea, este de aşteptat ca anul viitor, băncile centrale din lume să nu continue ritmul accelerat de creştere al dobânzilor cheie pentru a stopa inflaţia.

De altfel, dobânda la titlurile de stat a scăzut şi în Polonia şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, nu doar în România, ilustrând apetitul în schimbare al investitorilor.

În privinţa factorilor interni care au contribuit la scăderea dobânzilor sub 8%, la care sunt vândute titlurile de stat, Ştefan Nanu menţionează perspectivele macroeconomice de anul viitor. Potrivit acestuia, din calculele Ministerului Finanţelor reiese că dobânzile îşi vor încetini considerabil creşterea, mai ales în a doua parte a anului.