Preţuri mai mici la titlurile de stat pentru populaţie în viitor, potrivit intenţiilor Ministgerului Finanţelor
„Această emisiune pe care am început să o derulăm este un proiect pilot şi, în funcţie de cererea pe care o vom avea în această emisiune, vom stabili intern şi o strategie în privinţa viitoarelor emisiuni. Este posibil ca valoarea de 1.000 de lei să fie puţin cam mare pentru scopul nostru. Noi am stabilit-o aşa şi pe baza unei consultări cu cei care vând, cu brokerii şi cu băncile, dar este potsibil să o reducem. Nu ne blocăm aici. Putem să ne ducem mai jos”, a menţionat Şefan Nanu.
Emitent al emisiunii titlurilor de stat (programul Fidelis) este Ministerul Finanţelor Publice. Valoarea programului este de 100 de milioane de lei, cu posibilitatea majorării, valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1.000 de lei, scadenţa este la 2 ani, iar sindicatul de intermediere este format din BCR, BRD şi Raiffeisen Bank.
„Iniţiativa Ministerului Finanţelor Publice a fost aceea de a relansa un instrument cu care lumea, populaţia, se obişnuise la începutul anilor 2000. Atunci emiteam prin trezoreriile locale. Erau nişte titluri de stat într-o formă materializată şi, acele titluri de stat, în cazul în care la scadenţă nu erau răscumpărate, se transformau în certificate de depozit”, a explicat directorul de trezorerie în cadrul MFP.
Perioada de ofertă este între 8 şi 19 iunie, iar programul de subscriere este între orele 9,00 şi 17,00 ale fiecărei zi lucrătoare, cu excepţia ultimei zile, când va fi între 9,00 şi 13,00.
Potrivit MFP, în cazul în care nu are deja un cont de brokeraj, investitorul trebuie să îşi deschidă unul prin încheierea unui contract de intermediere financiară cu un intermediar autorizat: fie una dintre băncile intermediare (BCR, BRD sau Raiffeisen), fie o societate de servicii de investiţii financiare (care are dreptul să tranzacţioneze la BVB).
În cazul în care investitorul doreşte vânzarea titlurilor de stat achiziţionate în oferta sau cumpărarea unor titluri noi, după închiderea ofertei, şi listarea titlurilor la BVB, investitorul poate consulta cotaţiile pe site-ul www.bvb.ro, dar trebuie să ia legătura cu intermediarul.
Comisionul perceput de băncile intermediare pentru vânzarea sau cumpărarea acestor titluri de stat nu va depăşi 0,1% din valoarea vânzării/cumpărării în timp ce societăţile de investiţii financiare vor aplica propria politică de comisionare.