Narcis Ianău, vocea-minune a României, a ajuns din talent, repetent

Economica.net
29 01. 2012

Plecat încă din noiembrie la o bursă în Germania, Narcis Ianău nu a mai dat pe la şcoală. Astfel, el nu şi-a dat tezele şi are situaţia neîncheiată pe primul semestru. Mai mult, nici în al doilea semestru nu a ajuns la cursuri, aşa că nu este exclus să repete anul.

Ca să aibă absenţele motivate, Ianău a obţinut o dispensă de la Inspectoratul Şcolar pe perioada în care stă în Germania. Potrivit CANCAN, acest fapt i-a nemulţumit pe unii dintre colegii săi. „Păi, noi venim în fiecare zi la şcoală, învăţăm, dăm teze şi el se plimbă. O să vină să dea teze şi se rezolvă, că doar e vedetă!”, spuneau elevii de la Liceul „George Apostu”.

Narcis Ianău a devenit cunoscut după ce a obţinut locul al doilea la un concurs de talente, unde a obţinut 24,40% din totalul de voturi.