NASA anunţă descoperirea a două planete de mărimea Pământului, în afara sistemului solar VIDEO

Economica.net
20 12. 2011

Descoperirea dovedeşte că astfel de planete chiar există şi că ele pot fi detectate de telescopul Kepler, a declarat Francois Fressin de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics din Cambridge, SUA. Acestea sunte cele mai mici planete, descoperite până acum, care orbitează o stea ce seamănă cu a noastră.

Experţii caută planete de mărimea Pământului în speranţa că pe ele vor găsi viaţă extraterestră, a precizat Fressin. Una din planete, Kepler-20e, este uşor mai mică decât Venus, iar Kepler-20f este un pic mai mare decât Pământul. Ambele planete se găsesc într-un sistem solar cu cinci planete, denumit Kepler-20, aflat la circa 1000 de ani lumină faţă de noi, în constelaţia Lyra.

Din păcate, ele se află prea aproape de Soare pentru a putea găzdui viaţă, aşa cum o cunoaştem noi. Kepler-20e îşi completează orbita în jurul stelei sale în doar 6.1 zile, iar Kepler-20f în 19.6 zile, ceea ce înseamnă că sunt nişte lumi extrem de fierbinţi. Temperatura medie de pe Kepler-20f atinge 426 de grade Celsius, asemănătoare cu cea de pe Mercur, iar cea de pe Kepler-20e, 760 de grade Celsius.

Cercetătorii subliniază că, totuşi, pe astfel de planete pot fi descoperite diverse forme de viaţă, neinteligente, precum bacterii sau alte specii complet necunoscute nouă.

De când a fost lansat în 2009, telescopul Kepler de la NASA a găsit dovezile existenţei de zeci de planete de mărimea Terrei, însă acestea sunt singurele planete confirmate.

Tot luna aceasta, cercetătorii au anunţat că au descoperit o planetă cu o temperatură medie de 22 de grade Celsius, într-un sistem solar îndepărtat, însă mult prea mare pentru a sugera existenţa vieţii. Fiind de 2.4 ori mai mare ca Terram ar putea fi formată în principal din gaz.