NASA: Boeing rămâne principalul furnizor pentru Staţia Spaţială Internaţională

  Compania Boeing va rămâne până în 2020 principalul furnizor al Agenţiei spaţiale americane (NASA) pentru Staţia Spaţială Internaţională (SSI), potrivit anunţului făcut miercuri de NASA, scrie UPI.com, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 19:54
NASA: Boeing rămâne principalul furnizor pentru Staţia Spaţială Internaţională

Contractul are o valoare de aproximativ 1,18 miliarde de dolari şi prevede printre altele, furnizarea de servicii de suport în domeniul ingineriei spaţiale, resurse şi personal. Boeing va fi solicitată şi în ce priveşte extinderea funcţionării structurii iniţiale a Staţiei Spaţiale Internaţionale după anul 2020 până la finalul anului 2028.

‘Această decizie este continuarea unei relaţii de succes cu NASA’, a transmis John Elbon, vicepreşedinte şi manager general al Boeing Space Exploration, într-o declaraţie.

Staţia Spaţială Internaţională este cel mai mare corp artificial prezent pe orbita planetei noastre. Staţia este locuită continuu de aproape 15 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Cod roșu de viscol și ninsoare în România. Care sunt zonele afectate HARTĂ
Cod roșu de viscol și ninsoare în România. Care sunt zonele afectate HARTĂ
Administrația Națională de Metorologie a emis o avertizare de tip cod roșu, care a intrat în vigoare la ora 10.00, care se suprapune cu codurile portocalii și galbene emise deja....
Ce urmează pentru centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, disputată între Rusia şi Ucraina
Ce urmează pentru centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, disputată între Rusia şi Ucraina
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, reprezintă unul dintre cele mai sensibile puncte din planul de pace ...
Piața telecom pierde venituri, mai ales din telefonia mobilă. Câți bani au făcut Orange, Vodafone și Digi
Piața telecom pierde venituri, mai ales din telefonia mobilă. Câți bani au făcut Orange, Vodafone și Digi
Veniturile totale ale operatorilor de telecomunicații din România au continuat să scadă în semestrul I din 2025, confirmând ...
Turcia, pe cale să devină o putere energetică în zona noastră. Ce are planificat pentru 2026
Turcia, pe cale să devină o putere energetică în zona noastră. Ce are planificat pentru 2026
Turcia anticipează realizări energetice majore în anul următor, inclusiv punerea în funcțiune a primului reactor al ...