Năsui: Creşterea pensiilor speciale, de trei ori mai mare decât a pensiilor contributive, în perioada pandemiei

06 06. 2022
bani 500 lei 75855756

El a menţionat, într-o postare pe Facebook, că în perioada martie 2020 – martie 2022, creşterea medie a pensiilor speciale a fost de trei ori mai mare decât cea a pensiilor contributive.

„Haideţi să vedem cum au evoluat pensiile, conform datelor oficiale ale Casei Naţionale de Pensii Publice, care are în plată ‘doar’ şase categorii de pensii speciale. Pensia medie a crescut cu 397 de lei. Numărul pensionarilor a scăzut cu aproximativ 60.000 de persoane. În acelaşi timp, ce să vedeţi, numărul pensionarilor speciali a crescut. Cu încă 300 de beneficiari. Cifra pare mică, dar e mare prin comparaţie cu scăderea numărului de pensionari în total”, a completat deputatul.

În opinia sa, „sistemul pe două viteze al pensiilor speciale” trebuie să dispară. El a adăugat că, în perioada 2017 – 2020, proiectele USR de abrogare a pensiilor speciale „au fost blocate sistematic”.

„Când s-au apropiat alegerile, PNL şi PSD au schimbat discursul şi s-au prefăcut că susţin eliminarea pensiilor speciale. În realitate, nu, n-au făcut nimic despre asta. Şi vor tot tergiversa o decizie de acest gen. Ţineţi minte eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor? Ar fi putut să adopte proiectul USR depus cu ani în urmă şi care parcursese toate procedurile legislative. De ce nu au făcut-o? Vă zic şmecheria la care au apelat să-şi păstreze privilegiile. A depus PSD un proiect nou într-o zi şi l-au adoptat în 24 de ore cu încălcarea procedurilor constituţionale. Fiindcă ştiau că în final legea PSD, făcută intenţionat pe repede înainte, va fi anulată”, a susţinut reprezentantul USR.