Năsui: Peste jumătate din firmele eligibile pe măsura 3 au aplicat pentru imobile şi nu acesta era scopul UPDATE

Măsura 3 de ajutor de stat pentru IMM-uri nu îşi atinge scopul pentru care a fost creată, în condiţiile în care peste jumătate dintre firme au aplicat pentru achiziţia de imobile, astfel că Guvernul caută soluţii pentru a îndrepta situaţia, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunţă Agerpres.
Economica.net - vin, 05 feb. 2021, 06:58
Năsui: Peste jumătate din firmele eligibile pe măsura 3 au aplicat pentru imobile şi nu acesta era scopul UPDATE

Update ora 11:20

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că a dispus o investigaţie din partea Corpului său de control pe modul de aplicare a Măsurii 3 – granturi de investiţii pentru IMM-uri, subliniind că vrea ca banii să ajungă la firmele care au „cea mai mare nevoie”.

„După o discuţie cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă o investigaţie de către Corpul de control al prim-ministrului. Vreau să mă asigur că aceşti bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcţie de criteriile obiective prestabilite. În mandatul meu, banul public este folosit eficient şi transparent”, a scris Cîţu, pe Facebook.

Ştirea iniţială

Potrivit lui Năsui, din cei 27.736 de aplicanţi, avem 8.275 care au aplicat pentru imobile. Dacă ne raportăm doar la proiectele finanţate, cu bugetul actual sunt doar 3.580 de firme finanţate. Dintre acestea, 1.807 finanţează imobile. Practic, mai mult din jumătate din proiectele eligibile sunt pe imobile. Nu acesta era scopul măsurii. Ea era menită să fie o măsură de ajutor în perioadă Covid şi ajunge să finanţeze cumpărări de apartamente, susţine ministrul.

„Am încercat să rezolvăm cât mai multe probleme legate de aceste scheme de ajutor de stat. De la blocaje în evaluare, la găsit finanţare pentru ele. Pentru toate cele 3 măsuri a trebuit să reparăm maşina din mers. Am reuşit să găsim şi finanţare, graţie ministrului Cristian Ghinea. Am reuşit să creştem ritmul de procesare pe M2 de 7 ori. M1 avem toată intenţia să-l refacem, de data asta cu cei care au fost omişi prima dată”, a arătat Năsui.

El a precizat că, de când a venit în minister, a încercat să asigure continuitatea măsurilor deja începute în ideea că nimeni nu trebuie să sufere din cauza schimbării Guvernului.

„Cu cifrele acestea, însă, ne dăm seama că măsura nu îşi atinge scopul. Am discutat cu premierul soluţii. Vă voi ţine la curent”, a adăugat oficialul guvernamental.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...