Năsui: Sectorul public trebuie să înveţe de la cel privat. Acolo există motorul unei economii sănătoase

09 07. 2021
nasui

„Sunt de părere că sectorul public trebuie să înveţe de la cel privat. În privat există motorul unei economii sănătoase! Noi, la minister, trebuie doar să asigurăm infrastructura, astfel încât fiecare antreprenor să investească în ce sector doreşte şi să îşi desfăşoare activitatea fără prea multe bariere. Cu cât eşti mai mic, cu atât trebuie ca statul să te lase mai mult în pace, astfel încât să poţi să creşti, iar ulterior să poţi duce o povară fiscală, dar şi o reglementare mai mare. Aceasta este filosofia pe care doresc să o promovez”, a spus Năsui.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis vineri AGERPRES, Claudiu Năsui a avut o intervenţie la evenimentul „Antreprenoriatul 2.0.21 – de la idee la oportunităţi de dezvoltare şi finanţare”, organizat de Confederaţia patronală UGIR şi Organizaţia Femeilor Antreprenor OFA UGIR.

Conferinţa şi-a propus să ofere cadrul de dialog deschis între autorităţile publice şi mediul de afaceri privat, pentru a găsi soluţii şi sprijin concret în salvarea şi dezvoltarea afacerilor din domeniile amintite.

În intervenţia sa, spune comunicatul, Năsui a prezentat succint şi cele mai importante programe gestionate de minister. Printre acestea, a amintit de operaţionalizarea şi deblocarea Start-Up Nation, pentru care se fac în continuare plăţi aferente anului 2018, schemele de ajutor de stat Covid-19, pentru care au fost găsite noi surse de finanţare şi, astfel, plăţile vor fi reluate, dar şi schema de ajutor HoReCa, aflată în derulare, o măsură de despăgubire care a fost debirocratizată cât de mult posibil, conform legislaţiei în vigoare.

La eveniment au mai participat Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Paul Ene, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Adrian Vestea, preşedinte CJ Braşov, şi Mihai Călin Văsii, prefectul judeţului Braşov.