NATO anunţă că va continua să sprijine ‘politic şi practic’ Ucraina şi Georgia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări joi că Alianţa va continua să ofere sprijin "politic şi practic" Ucrainei şi Georgiei, ţări ai căror miniştri ai apărării participă la reuniunea pe care omologii lor aliaţi o desfăşoară la Bruxelles, transmite EFE.
AGERPRES - joi, 17 feb. 2022, 14:10
NATO anunţă că va continua să sprijine 'politic şi practic' Ucraina şi Georgia

„Aliaţii din NATO au depus eforturi neobosite pentru a acţiona în vederea unei soluţii politice şi diplomatice. Am făcut aceasta în colaborare strânsă cu Georgia şi Ucraina. Şi sprijinul puternic politic şi practic al NATO continuă în ceea ce priveşte Georgia şi Ucraina”, a declarat Stoltenberg la începerea celei de-a doua zi a reuniunii miniştrilor apărării din NATO.

La reuniune participă în calitate de invitaţi miniştrii apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, şi din Georgia, Juanşer Burciuladze, două ţări pe care NATO este dispusă să le primească în rândurile sale în momentul în care cei 30 de aliaţi vor decide că sunt pregătite.

„În timp ce noi ne întâlnim astăzi, pacea şi stabilitatea în regiunea euro-atlantică sunt ameninţate”, a subliniat Stoltenberg. El a insistat că „există semnale de la Moscova conform cărora diplomaţia poate continua”, deşi, „deocamdată, nu am văzut niciun semn al retragerii sau al reducerii tensiunii” trupelor ruse situate la frontiera ucraineană.

„Rusia şi-a demonstrat din nou dispreţul faţă de principiile care susţin securitatea europeană şi capacitatea şi voinţa sa de a ameninţa cu folosirea forţei pentru a-şi atinge obiectivele”, a insistat politicianul norvegian, care a calificat situaţia actuală drept „noua normalitate pentru care trebuie să fim pregătiţi”.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...