NATO anunţă că va desfăşura forţe suplimentare în Europa de Est

24 02. 2022
nato

‘Acţiunile Rusiei constituie o ameninţare serioasă pentru securitatea euro-atlantică şi vor avea consecinţe geostrategice’, a transmis NATO la finalul unei reuniuni a ambasadorilor la Bruxelles ai statelor membre.

‘Astăzi, am desfăşurat consultări în baza articolului 4 al Tratatului de la Washington’, arată comunicatul.

‘Am decis, în concordanţă cu planurile noastre defensive de apărare a tuturor aliaţilor, să luăm măsuri suplimentare pentru a întări şi mai mult descurajarea şi apărarea pe teritoriul Alianţei. Măsurile noastre sunt şi rămân preventive, proporţionale şi de non-escaladare’.

‘NATO va continua să ia toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea şi apărarea tuturor Aliaţilor’, subliniază comunicatul comun.

Potrivit AFP, care citează surse diplomatice, liderii statelor NATO vor avea vineri un summit prin videoconferinţă.

‘Forţe terestre şi aeriene defensive suplimentare vor fi desfăşurate în partea estică a Alianţei, precum şi mijloace maritime suplimentare’, a precizat un diplomat pentru France Presse.