NATO cere Rusiei să-şi retragă trupele de la graniţa cu Ucraina

Economica.net
07 05. 2014
nato_flag_in_the_wind_32222800_38978700

El a mai afirmat că NATO nu poate confirma o retragere a trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina.

‘Rusia ar trebui să-şi respecte angajamentele internaţionale, să nu-i mai susţină pe separatişti şi să-şi retragă trupele de la graniţă, pentru a putea fi găsite soluţii politice’, a declarat Rasmussen presei, după o întâlnire la Varşovia cu ministrul polonez de externe şi cu cel al apărării.

Rasmussen a adăugat că, dacă va fi necesar, NATO nu va ezita să ia toate măsurile necesare pentru a spori securitatea aliaţilor săi din Europa Centrală şi de Est, care ar putea include exerciţii suplimentare, revizuirea planurilor de apărare şi o desfăşurare corespunzătoare a trupelor.

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut miercuri separatiştilor proruşi din estul Ucrainei să amâne referendumul prevăzut pentru duminică, 11 mai, cu privire la declararea independenţei regiunilor Doneţk şi Lugansk. El a afirmat de asemenea că Moscova şi-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina, unde NATO estimase, la sfârşitul lunii aprilie, că s-ar fi aflat 40.000 de militari.