NATO confirmă intrarea unor convoaie militare ruse în Ucraina

Economica.net
12 11. 2014
russia_86351500

‘În ultimele două zile, am observat aceleaşi lucruri ca OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa). Am văzut coloane cu echipamente ruseşti, tancuri ruseşti, sisteme de apărare antiaeriană ruseşti, artilerie rusă şi trupe ruse intrând în Ucraina’, a declarat el.

‘Nu avem încă o imagine clară în ceea ce priveşte numărul. Am văzut mai multe coloane’, a adăugat el.

Observatori ai OSCE au raportat marţi că 43 de camioane militare, fără plăcuţe de înmatriculare, se îndreptau spre centrul Doneţkului, capitala regiunii cu acelaşi nume, bastion al rebelilor proruşi din estul Ucrainei.

Aceste camioane tractau piese de artilerie grea şi cinci alte lansatoare de rachete multiple, a indicat Organizaţia, într-un comunicat.

‘Ceea ce mă îngrijorează mai mult este că ne aflăm într-o situaţie unde fosta frontieră între Ucraina şi Rusia este complet penetrabilă. Ea este larg deschisă’, a afirmat generalul Breedlove.

‘Forţe, bani, susţinere, aprovizionare, arme, circulă în voie de o parte şi de alta şi nu este o situaţie bună’, a precizat el.

‘Avem nevoie să revenim la situaţia când frontiera internaţională este respectată, iar aceasta ne va ajuta la reducerea problemei de reaprovizionare (cu armament) în estul Ucrainei’, a subliniat comandantul şef al NATO.

SUA au denunţat aceste noi şi importante întăriri militare, reamintind că orice tentativă a rebelilor de a trece sub controlul lor alte teritorii constituie o ‘încălcare flagrantă’ a acordurilor de încetare a focului de la începutul lunii septembrie.