NATO începe sâmbătă cele mai importante manevre din ultimii 13 ani

Economica.net
02 10. 2015
nato_awacs_71682500

Denumite ‘Trident Juncture’, exerciţiile, de o amploare inedită din anul 2002, vor avea loc în trei state – Italia, Spania şi Portugalia – şi sunt prevăzute să dureze până la 6 noiembrie, informează AFP.

Pe lângă exerciţii terestre şi aeriene, sunt programate de asemenea şi manevre navale, acestea urmând să se desfăşoare în Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană.

Scenariile vor include toate componentele unui război modern, dar şi apărarea antirachetă, atacuri informatice şi ‘războiul hibrid’, cu operaţiunile sale de propagandă, explica la sfârşitul lunii august generalul francez Jean-Paul Paloméros, comandant suprem aliat pentru transformarea NATO.

Aceste exerciţii erau prevăzute de mai mult timp, dar amploarea lor vine să confirme încă o dată politica de intensificare a manevrelor, decisă de Alianţă Nord-Atlantică la summitul din septembrie 2014 din Ţara Galilor, ca urmare a crizei din Ucraina.

Anexarea Crimeii la teritoriul Rusiei, apoi izbucnirea, în primăvara anului 2014, a conflictului din estul separatist al Ucrainei, au determinat NATO să întrerupă orice cooperare practică cu Rusia.

Alianţa şi-a intensificat de asemenea patrulele navale şi aeriene pe flancul său estic şi a procedat la o adaptare a trupelor sale pentru ca ea să poată interveni mai rapid în caz de criză.

Operaţiunile pe teren în cadrul exerciţiilor ‘Trident Juncture’ vor demara în Italia la 21 octombrie, primele două săptămâni fiind consacrate simulării pe calculator a unei situaţii de conflict şi a unor intervenţii.

La aceste exerciţii urmează să participe aproximativ 36.000 de soldaţi din peste 30 de ţări – cele 28 de state membre şi parteneri ai Alianţei.