NATO intenţionează să-şi retragă sistemele Patriot din Turcia la sfârşitul acestui an

SUA, Germania şi Olanda intenţionează ca spre sfârşitul acestui an să-şi retragă sistemele Patriot din Turcia, această problemă urmând a fi discutată la summitul NATO care va avea loc la începutul lunii septembrie în Ţara Galilor (în Marea Britanie), informează Interfax, citând presa germană.
Economica.net - lun, 23 iun. 2014, 15:14
NATO intenţionează să-şi retragă sistemele Patriot din Turcia la sfârşitul acestui an

Cele trei state ar fi decis retragerea rachetelor Patriot din Turcia, ţară membră a NATO, ca urmare a evacuării din Siria, aproape în totalitate, a arsenalului chimic al acestei ţări, ceea ce ar face inutilă prezenţa în continuare a unor astfel de sisteme pe teritoriul turc. Însă, potrivit presei germane, adevăratul motiv al retragerii rachetelor Patriot ar fi lipsa de specialişti, în contingentele militare ale Olandei şi Germaniei, pentru deservirea acestor sisteme.

Din ianuarie 2013, şase unităţi americane, germane şi olandeze echipate cu astfel de sisteme, capabile să doboare în zbor rachete balistice tactice, rachete de croazieră sau avioane, sunt operaţionale la Adana, Maras şi Gaziantep, de-a lungul frontierei dintre Turcia şi Siria.

NATO a decis în decembrie anul trecut, la solicitarea Ankarei, prelungirea cu un an a staţionării în Turcia a bateriilor de rachete sol-aer Patriot. Turcia, ţară care îi susţine, în conflictul sirian, pe rebelii care se opun regimului de la Damasc, sublinia la acea vreme că riscurile şi ameninţările dinspre Siria rămân serioase.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...