NATO invită ţările membre să-şi sporească cheltuielile militare

Economica.net
25 11. 2014
2014_06_04_nato_605_98845600

‘Pe vreme de pace, ar fi fost corect să reducem cheltuielile militare. Dar nu trăim pe timp de pace. Acum e mai bine să oprim reducerile cheltuielilor destinate apărării şi să creştem investiţiile militare’, a declarat Stoltenberg, citat de Ria Novosti şi TASS.

PIB-ul SUA şi al Europei este aproape la fel. Cu toate acestea, Statele Unite cheltuiesc de două ori mai mult pentru apărare decât toţi ceilalţi membri ai Alianţei împreună şi acoperă două treimi din cheltuielile totale ale activităţilor organizaţiei, a atras atenţia secretarul general al NATO.

‘În ultimii cinci ani, Rusia şi-a majorat cheltuielile de apărare cu 50% şi intenţionează să le sporească în viitor, în timp ce Alianţa Nord-Atlantică şi-a redus cheltuielile cu 20%, iar unele ţări membre continuă să reducă fondurile alocate în aceste scopuri’, a indicat Stoltenberg.

Secretarul general a reamintit în acest context că ţările membre ale Alianţei au decis (la summitul din Ţara Galilor) o creştere a cheltuielilor militare până la 2% din PIB (Produsul Intern Brut) în zece ani. ‘Sper că vom atinge acest obiectiv. Toţi aliaţii trebuie să plătească partea lor’, a subliniat el.

‘Ştiu că nu e uşor, dar este posibil. Pas cu pas. Şi fiecare pas contează, începând chiar de astăzi’, a spus Stoltenberg, adăugând că SUA, Marea Britanie, Grecia şi Estonia au atins deja obiectivul de 2% din PIB. Alte ţări elaborează ‘foi de parcurs’ în acest scop.

‘Am convenit de asemenea să monitorizăm anual progresele’, a mai spus secretarul general al NATO, indicând că primele concluzii în privinţa acestui efort vor fi trase la viitorul summit al Alianţei de la Varşovia în 2016.

Reuniţi la 5 septembrie la Newport, în Ţara Galilor, liderii ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice au adoptat un plan de consolidare a apărării colective şi s-au pus de acord asupra modalităţilor de creare a unei Forţe de reacţie rapidă destinată să fie desfăşurată înainte de toate în statele membre de la frontiera cu Federaţia Rusă.