NATO îşi suplimentează trupele cu 3.000 de militari, anunţă Stoltenberg

NATO a decis să-şi consolideze misiunea de consiliere şi asistenţă a forţelor armate afgane, care creşte de la 13.000 la 16.000 de militari, a anunţat secretarul general Jens Stoltenberg marţi, la Bruxelles, relatează AFP.
Economica.net - mar, 07 nov. 2017, 13:14
NATO îşi suplimentează trupele cu 3.000 de militari, anunţă Stoltenberg

„Noul număr de militari va fi de 16.000 şi se va concentra în particular asupra antrenamentului trupelor”, mai ales al forţelor speciale, al ajutorării armatei afgane să-şi „dezvolte forţa aeriană” şi asupra formării în şcolile militare, a precizat Stoltenberg într-o conferinţă de presă la sediul Alianţei Nord-Atlantice, la Bruxelles.

În prezent, misiunea „Resolute Support” de consiliere şi asistenţă a armatei afgane numără aproximativ 13.000 de militari.

Hotărârea de a creşte numărul trupelor Alianţei în această ţară urmează să fie adoptată în mod oficial joi, în a doua zi a unei reuniuni a celor 29 de miniştri ai Apărării din statele NATO, la Bruxelles.

Aceste întăriri vor proveni „jumătate din Statele Unite, iar aproximativ jumătate” din alte state membre ale Alianţei şi partenerii lor, a precizat Stoltenberg.

Statele Unite le-au cerut aliaţilor lor la NATO să trimită „aproximativ o mie” de militari suplimentari în Afganistan, unde îşi sporesc ele însele prezenţa, a anunţat la începutul lui octombrie ambasadoarea americană la Alianţă Kay Bailey Hutchison.

În cadrul „noii strategii” anunţate de către preşedintele Donald Trump, Washingtonul vizează o creştere cu „3.000 de militari americani şi aproximativ 1.000 de militari aliaţi” în Afganistan, anunţa ea.

Noua abordare americană – în contextul în care Donald Trump a îndemnat mult timp la retragerea din Afganistan – a fost hotărâtă în august, după o îndelungată evaluare a situaţiei pe teren, unde talibanii recâştigă teren şi deţin controlul a aproape 40% din teritoriul ţării.

Misiunea Resolute Support „nu va desfăşura operaţiuni de luptă” ca înainte de 2015, a subliniat Stoltenberg.

Statele Unite au trimis de asemenea militari din cadrul forţelor speciale, alături de militari afgani, împotriva talibanilor, dar care operează în afara misiunii NATO.

Te-ar mai putea interesa și
Începe RABLA 2025 – Ce valoare au voucherele şi ce trebuie să ştii despre program
Începe RABLA 2025 – Ce valoare au voucherele şi ce trebuie să ştii despre program
RABLA 2025 - Sesiunea de înscriere în cadrul programului "Rabla" 2025 va debuta pe data de 4 iunie, pentru unităţile administrativ-teritoriale (UAT) şi instituţiile publice, iar din 19 iunie......
Trenurile spre Brașov ar putea avea întârzieri, din cauza unei alunecări de teren. Anunțul CFR Infrastructură
Trenurile spre Brașov ar putea avea întârzieri, din cauza unei alunecări de teren. Anunțul CFR Infrastructură
Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA informează că, din cauza precipitațiilor abundente, pe raza Sucursalei Regionale ...
Electrica anunță un profit net contabil de aproape 200 mil. lei la trei luni, în creștere. Pe cash, are de recuperat de la stat însă 2,4 miliarde de lei, sumă și ea în creștere
Electrica anunță un profit net contabil de aproape 200 mil. lei la trei luni, în creștere. Pe cash, are de recuperat ...
Grupul Electrica, cel mai mare din segmentul de disitribuție și furnizare de energie electrică din România, a raportat ...
Confederația Concordia cere președintelui Nicușor Dan să nu se axeze pe creșterea taxelor pentru scăderea deficitului
Confederația Concordia cere președintelui Nicușor Dan să nu se axeze pe creșterea taxelor pentru scăderea deficitului
Confederația Patronală Concordia solicită președintelui României, Nicușor Dan, să nu se axeze pe creșterea taxelor ...