NATO desfășoară pentru prima dată forța de reacție rapidă în contextul apărării colective

NATO desfăşoară elemente ale forţei sale de reacţie rapidă şi va continua să trimită arme Ucrainei, inclusiv apărare aeriană, a anunţat vineri seara secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg (foto), după încheierea summitului NATO organizat prin videoconferinţă în contextul invaziei militare ruse asupra Ucrainei, relatează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 25 feb. 2022, 21:55
NATO desfășoară pentru prima dată forța de reacție rapidă în contextul apărării colective

Summitul urmează reuniunii de joi a Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori, în cadrul căreia opt naţiuni estice au invocat Articolul 4 din tratatul fondator al Alianţei, care prevede consultări în cazul în care oricare dintre aliaţi consideră că integritatea lor teritorială este ameninţată.

”Nu trebuie să existe loc pentru neînţelegeri: vom proteja fiecare aliat şi fiecare centimetru de teritoriu NATO”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul summitului, citat de EFE.

„Trebuie să luăm acest lucru în serios şi exact asta facem. Iar acum, pentru prima dată, desfăşurăm forţele de răspuns ale NATO ca parte a unei apărări colective. Şi vorbim de mii de soldaţi, vorbim de capacităţi aeriene şi maritime. Toţi fac parte, de fapt, din forţele operative permanente”, a declarat Stoltenberg, adăugând că este vorba de trupe americane şi europene, în special din Franţa şi Germania.

”Trebuie să fim pregătiţi să facem mai mult. Chiar dacă asta înseamnă că trebuie să plătim un preţ. Pentru că suntem implicaţi pe termen lung”, a spus el, referindu-se la sancţiunile economice dure pe care aliaţii şi Uniunea Europeană le impun Rusiei pentru comportamentul său.

Într-o conferinţă de presă la Bruxelles, Stoltenberg a spus că Rusia încearcă să înlăture guvernul de la Kiev.

El a avertizat, de asemenea, că ”obiectivele Kremlinului nu se opresc în Ucraina”, reamintind că Moscova a cerut garanţii obligatorii că Alianţa nu se va extinde şi mai mult şi că îşi va retrage trupele şi armele la graniţele sale din 1997, când mai multe ţări foste sovietice au aderat.

La reuniunea de astăzi au fost invitaţi preşedinţii instituţiilor UE, precum şi Finlanda şi Suedia, deoarece „această criză ne afectează pe toţi”, a subliniat Stoltenberg.

Potrivit declaraţiei publicate la finalul summitului, şefii de stat ai ţărilor membre NATO au convenit să continue să ia toate măsurile şi deciziile necesare pentru a asigura securitatea şi apărarea tuturor aliaţilor.

Liderii NATO cer Rusiei să îşi oprească imediat ofensiva militară, să îşi retragă toate forţele din Ucraina, subliniind că acest atac brutal, planificat de mult timp, asupra Ucrainei, o ţară independentă, paşnică şi democratică, a fost efectuat fără nicio provocare şi fără nicio justificare.

Liderii ţărilor aliate îşi reafirmă solidaritatea cu preşedintele, parlamentul şi guvernul Ucrainei, aleşi în mod democratic, şi cu poporul ucrainean.

De asemenea, NATO îşi menţine angajamentul faţă de toate principiile fundamentale care stau la baza securităţii europene, inclusiv faţă de dreptul fiecărei ţări de a-şi alege propriile acorduri de securitate.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...