NATO nu ia în considerare revenirea la formatul anterior al relaţiilor sale cu Rusia

Economica.net
24 09. 2014
2014_06_04_nato_605_98845600

‘Revenirea la formatul anterior (al relaţiilor cu Rusia) nu este o opţiune în acest moment’, a afirmat Stoltenberg, potrivit căruia ‘Rusia s-a decis pentru o linie mai agresivă’. ‘De aceea, nu putem, aşa cum speram înainte, să continuăm consolidarea parteneriatului cu Rusia’, a afirmat fostul şef al guvernului norvegian, subliniind că situaţia din Ucraina va fi prioritatea sa principală după preluarea funcţiei de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

‘Gravitatea situaţiei din Ucraina este relevată de faptul că se foloseşte forţa militară cu scopul de a schimba graniţele statului’, a menţionat el, adăugând în acest context că Ucraina este un partener al NATO şi se învecinează cu state membre ale organizaţiei.

Potrivit lui Stoltenberg, în noua sa funcţie îi va fi utilă experienţa dobândită în cei peste opt ani în care a condus guvernul unei ţări care se învecinează cu Rusia şi a cooperat îndeaproape cu ea.

‘Exemplul Norvegiei, ca ţară membră a NATO şi care îşi modernizează forţele armate, arată că forţa şi fermitatea sunt condiţiile necesare pentru dialogul cu Federaţia Rusă’, a subliniat noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. ‘Nu există nicio contradicţie. Puterea militară şi încrederea în securitatea statului, pe care le conferă aderarea la NATO, sunt necesare pentru dialogul politic’, a adăugat el.

Răspunzând unor întrebări cu privire la relaţia avută de-a lungul mandatului de premier cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, Jens Stoltenberg a declarat doar că ‘a fost o relaţie de lucru, utilă’.

Anterior, danezul Anders Fogh Rasmussen apreciase că Rusia refuză să mai dezvolte relaţii de parteneriat cu Occidentul. ‘Din păcate, Rusia a respins dorinţa noastră de dialog şi a continuat să perceapă Occidentul şi NATO ca pe un inamic. Rusia a zdruncinat sistemul de reguli, utilizând presiunea economică şi militară pentru a provoca conflicte şi instabilitate’, a estimat Rasmussen.

La polul opus, Moscova, prin vocea ministrului său de externe Serghei Lavrov, a declarat că NATO şi-a pierdut ‘raţiunea de a fi’ şi acum este în căutarea frenetică a acesteia, ‘imaginând’ Moscova ca pe o ameninţare, potrivit ITAR-TASS.