NATO solicită ca o inspecție a AIEA să aibă loc cât mai repede la centrala nucleară din Zaporojie
Centrala, cea mai mare din Europa, a fost ocupată la începutul lui martie de trupele ruseşti. Din 5 august, Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardamente, în contextul în care tirurile au lovit o dată aproape de o clădire de stocare de material radioactiv şi altă dată au provocat oprirea automată a unui reactor.
Ocuparea sitului de către soldaţi ruşi „reprezintă o ameninţare gravă pentru securitatea şi siguranţa acestei facilităţi, care creşte riscurile de accident sau incident nuclear (…). Este urgent să fie autorizată o inspecţie a AIEA şi să se obţină retragerea tuturor forţelor ruse” din acest sit, a afirmat Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă.
Controlul rusesc de la Zaporojie „pune în pericol populaţia Ucrainei, ţărilor vecine şi comunităţii internaţionale”, a subliniat el, după o întâlnire cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.
Loviturile care au vizat recent centrala, declanşând temeri privind o catastrofă nucleară, au provocat săptămâna trecută o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU şi directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a pledat pentru trimiterea unei misiuni la faţa locului „în cel mai scurt termen” pentru inspectarea sitului.
Rusia a acuzat serviciile ONU că au împiedicat misiunea AIEA. Ucraina s-a opus la rândul ei, considerând că inspecţia ar legitima ocupaţia rusă a sitului în ochii comunităţii internaţionale.