NATO transmite separatiştilor proruşi din Ucraina că orice încercare de a cuceri noi teritorii ar fi inacceptabilă

Economica.net
19 08. 2015
trupe_ucraina_73088200_32823200

‘Aliaţii au subliniat pentru toate părţile necesitatea unei dezescaladări a tensiunilor şi de a da dovadă de reţinere’, se mai arată în textul ce subliniază că ‘Rusiei îi revine o responsabilitate specială în găsirea unei soluţii politice’ a conflictului, iar aceasta poate fi obţinută numai ‘prin mijloace diplomatice’.

Drept urmare, ‘aplicarea integrală a acordurilor de la Minsk’, care au permis un armistiţiu fragil în luna februarie, ‘este drumul păcii’, insistă purtătoarea de cuvânt a NATO.

Acest armistiţiu a fost clar încălcat începând de săptămâna trecută, zilnic înregistrându-se bombardamente de artilerie şi lupte intense, mai ales în apropiere de Mariupol, un important punct strategic şi ultimul mare oraş din est aflat sub controlul armatei ucrainene, dar despre care separatiştii proruşi au declarat anterior deschis că este următoarea lor ţintă.

Pe de altă parte, Carmen Romero a declarat că observatorii OSCE trebuie să-şi poată desfăşura activitatea pe teritoriul ucrainean ‘în siguranţă şi fără restricţii’. Această organizaţie s-a plâns în aceeaşi zi că observatorii ei din Ucraina sunt supuşi unei hărţuiri ‘fără precedent’, în special din partea rebelilor proruşi.

Potrivit adjunctului şefului misiunii OSCE în Ucraina, Alexander Hug, citat de EFE, observatorii prezenţi pe teren au constatat că ambele tabere folosesc arme grele care, conform acordurilor de la Minsk, ar fi trebuit să fie în prezent retrase de pe linia frontului. El a precizat că observatorii au inspectat cele 18 puncte desemnate de separatiştii drept spaţii de stocare a armamentului greu, iar în cinci dintre ele nu existau arme, fapt ce arată că respectivele echipamente militare ar putea fi amplasate în continuare în zona frontului.