NATO trebuie să-şi refacă relaţiile cu Rusia – fost înalt funcţionar NATO

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să-şi refacă în cel mai rapid mod posibil relaţiile cu Rusia, în toate domeniile de interes comun, a declarat, pentru RIA Novosti, Michael Stopford, fost asistent adjunct pentru comunicaţii strategice al secretarului general al Alianţei.
Economica.net - mar, 17 iun. 2014, 07:34
NATO trebuie să-şi refacă relaţiile cu Rusia - fost înalt funcţionar NATO

‘Este trist că au fost mai multe discuţii despre îngheţarea relaţiilor şi criză, decât încercări de a privi spre viitor pe termen mediu şi lung, de a relua cooperarea pe marginea unor probleme importante pentru ambele părţi’, a spus Stopford.

În opinia sa, refacerea cooperării trebuie să aibă loc cât mai repede posibil. ‘Cu cât mai repede vom putea trece de la îngheţarea relaţiilor la reluarea cooperării în toate domeniile de interes reciproc, cu atât va fi mai bine’, şi-a exprimat convingerea fostul înalt funcţionar NATO.

Nu întăresc încrederea reciprocă nici planurile privind sporirea prezenţei militare a NATO în Europa de Est, a subliniat interlocutorul RIA Novosti. ‘Aceasta este o evoluţie nefericită, deoarece cu cât mai mulţi paşi se fac, cu atât există mai puţină încredere din ambele părţi’, a spus Stopford.

Fostul asistent adjunct al secretarului general este de părere că, dacă ambele părţi vor continua să-şi înăsprească poziţiile, acest lucru se va răsfrânge chiar şi asupra cooperării pe marginea situaţiei din Afganistan.

În acelaşi timp, Michael Stopford respinge ideea unei confruntări militare între Alianţă şi Rusia în Ucraina. ‘La acest moment, oamenii sunt foarte precauţi şi nici măcar nu vorbesc despre aceasta, iar eu nu mă aştept la o astfel de continuare’, a declarat Stopford.

Miniştrii de externe ai ţărilor membre în NATO au declarat, la începutul lui aprilie, că suspendă cooperarea practică şi militară între Alianţă şi Rusia din cauza situaţiei din Ucraina, dar că menţin contactele în cadrul Consiliului NATO-Rusia, la nivel de ambasadori şi superior.

În luna iunie, un grup de experţi a elaborat un raport pentru secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în care se spune că revenirea la un parteneriat strategic între NATO şi Rusia este acum imposibilă. Totodată, autorii raportului au subliniat că Rusia şi Occidentul nu sunt implicate în confruntări ideologice globale şi au interese comune în multe domenii ale relaţiilor internaţionale, inclusiv în contracararea terorismului şi a proliferării armelor nucleare. Comunitatea transatlantică va avea de câştigat de pe urma cooperării cu Rusia, conchide documentul.

În urmă cu două zile, secretarul general al NATO a declarat, într-un interviu acordat cotidianului spaniol El Pais, că Alianţa intenţionează să acorde ajutor Ucrainei în vederea majorării capacităţii de apărare a ţării. Concret, se pregăteşte un pachet de măsuri ce va fi prezentat Ministerului de Externe al Ucrainei la sfârşitul lunii. Pachetul cuprinde măsuri de ajutor pentru reformarea sectorului de apărare, precum şi pentru modernizarea forţelor armate. Potrivit lui Rasmussen, cooperarea cu Kievul va avea ‘exclusiv un vector practic şi îi va permite Ucrainei, de exemplu, să obţină acces la antrenamentele militare ale NATO’.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...