NATO va aduce mai multe trupe în Kosovo

30 05. 2023
German_KFOR_troops_patrol_southern_Kosovo,_summer_1999

Potrivit unor surse militare de la Bruxelles, un contingent de aproximativ 700 de soldaţi va fi trimis în Kosovo.

În prezent, în Kosovo sunt staţionaţi 3.800 de militari în cadrul KFOR, forţă aflată sub comandament NATO.

Desfăşurarea ”este o măsură preventivă pentru a asigura că KFOR are capabilităţile necesare pentru a menţine securitatea”, a declarat comandantul Forţei comune aliate a NATO de la Napoli, amiralul Stuart B. Munsch.

”Violenţele trebuie să înceteze, toate părţile trebuie să dea dovadă de reţinere de la acţiuni care subminează pacea în toate comunităţile din Kosovo”, a adăugat Munsch.

Unsprezece soldaţi italieni şi 19 ungari din KFOR au fost răniţi luni în timpul unor ciocniri cu manifestanţi sârbi, care cereau plecarea primarilor de etnie albaneză. Belgradul a evocat zeci de răniţi în rândul demonstranţilor.

”Asemenea atacuri sunt total inacceptabile”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a subliniat că ”violenţa trebuie să înceteze imediat”.

Numeroşi membri ai comunităţii sârbe, majoritară în patru oraşe din nordul Kosovo, nu recunosc autoritatea Pristinei şi sunt fideli Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, ceea ce a dus la alegerea de primari de etnie albaneză cu o rată de participare de sub 3,5%.

Luni, la Zvecan, manifestanţii sârbi au fost într-o primă fază respinşi de forţele kosovare, care au făcut uz de gaze lacrimogene. Ulterior, KFOR a încercat să separe cele două părţi, înainte de a dispersa mulţimea. Manifestanţii au replicat lansând pietre şi sticle incendiare în direcţia militarilor KFOR.