Nave de croazieră noi în valoare de miliarde de dolari nu au unde să meargă

Economica.net
17 11. 2020
croaziera_44207500

Şi mai important, Silver Moon nu va pleca nicăieri având în vedere restricţiile de călătorie şi cel de-al doilea val al pandemiei de Covid-19, astfel încât nava va trebui să aştepte până la primăvară pentru voiajul său inaugural.

„Este dureros din mai multe puncte de vedere. Toată energia care a mers în design, crearea de activităţi şi locaţii unice, toate aceste investiţii, după care iei în primire o navă cu care nu poţi să faci ce ştii mai bine, să oferi cele mai bune vacanţe din lume”, spune directorul financiar de la Royal Caribbean Group, Jason Liberty.

Acesta nu este un caz singular. Cel puţin 10 nave de croazieră, cu un preţ de cost cuprins între 75 de milioane de dolari şi aproape un miliard de dolari, au fost finalizate în perioada pandemiei, ceea ce reprezintă o investiţie de peste 3,84 miliarde de dolari pentru industria croazierelor. Alte trei nave au fost lansate la apă la începutul anului însă toate acestea sunt în aşteptare până când autorităţile sanitare din întreaga lume îşi dau acordul pentru reluarea croazierelor. În prezent însă toate aceste nave generează pierderi de miliarde de dolari pentru companiile de croazieră.

La finele anului trecut se preconiza că 2020 va fi începutul unui deceniu de boom pentru construcţia de nave de croazieră. Potrivit publicaţiei de specialitate Cruise Industry News, anul a început cu comenzi pentru 117 nave de croazieră ce trebuie livrate până în 2027, un nou record pentru industrie. Însă acesta părea un pariu sigur având în vedere că prognozele pentru 2020 arătau că 32 milioane de persoane urmau să plece în croazieră, în creştere faţă de 30 de milioane în 2019.

Printre cele mai afectate sunt noile nume din industria croazierelor, precum Virgin Voyages dedicată adulţilor şi Ritz-Carlton Yacht Collection pe segmentul călătoriilor de lux. Aceste companii au investit în mai multe nave fără a avea venituri anterioare care să amortizeze costurile şi primul lor an de operaţiuni a trebuit să fie anulat complet. Mai grav, cele două branduri vizează clienţi noi ai croazierelor şi care ar putea să fie deosebit de reticenţi post-pandemie astfel că debutul operaţiunilor a fost amânat pentru 2021.

„Cine şi-ar fi imaginat în urmă cu un an că vom lansa o navă fără a o introduce imediat în funcţiune?”, se întreabă Christopher Prelog, preşedintele Windstar Cruises. Această companie urma să lanseze la apă prima sa navă de croazieră prelungită, Star Breeze, care a fost tăiată în două pentru a i se adăuga la mijloc o secţiune suplimentară de aproximativ 30 de metri care permite adăugarea a 50 de cabine pentru fiecare punte. Programată iniţial să fie lansată la apă la finele lunii noiembrie, Star Breeze va rămâne la şantierul naval din Sicilia până la finele luni martie, ceea ce va costa Windstar aproximativ un milion de dolari pe săptămână.

O veste bună în acest an sunt întârzierile înregistrate în construcţia de noi nave, care în mod normal reprezintă o veste proastă dar anul acesta sunt binevenite pentru că directorii companiilor de croazieră nu semnează cecurile până când navele nu sunt terminate. Unele nave au fost amânate cu până la 10 luni astfel că peste 20 de nave ar urma să îşi facă debutul abia în 2021. Acest lucru ar trebui să ajute la diminuarea pierderilor de numerar până când vor fi reluate croazierele, lucru care ar putea să se întâmple abia în cursul anului următor, în funcţie de redeschiderea graniţelor şi dacă industria croazierelor poate dovedi că funcţionează în siguranţă înainte de introducerea pe scară largă a unui vaccin.