Nave oficiale chineze pătrund în apele teritoriale ale Insulelor Senkaku

Economica.net
27 01. 2014
242924_senkaku_32053700

Cele trei vase au intrat în jurul orei 09.00 (00.00 GMT) în apele teritoriale care înconjoară Insulele Senkaku, controlate de Japonia, dar revendicate de Beijing sub numele de Diaoyu, a precizat sursa amintită. Acestea au plecat două ore mai târziu.

De peste un an, relaţiile chino-japoneze se află la cel mai scăzut nivel din cauza conflictului teritorial din Marea Chinei de Est. În septembrie 2012, Tokyo a naţionalizat trei din cele cinci insule ale arhipelagului în dispută, declanşând o serie de manifestaţii antijaponeze, uneori violente, în mai multe oraşe din China.

Beijingul trimite frecvent nave de patrulare ale pazei de coastă în apele teritoriale ale acestor insule situate la 200 de kilometri nord-est de Taiwan şi 400 de kilometri vest de Okinawa (sudul Japoniei), stârnind temeri cu privire la un posibil incident cu navele nipone aflate în regiune.

La sfârşitul lui noiembrie 2013, Beijingul a decretat o ‘zonă de identificare aeriană’ deasupra Mării Chinei de Est care se suprapune peste cea a Japoniei şi, mai ales, înglobează Insulele Senkaku.

China cere ca orice avion străin care pătrunde în zonă să îşi indice planul de zbor cu precizie, să îşi afişeze clar naţionalitatea şi să menţină comunicaţii radio care să îi permită ‘să răspundă rapid şi corespunzător la cererile de identificare’ ale autorităţilor chineze.

Washingtonul, Tokyo şi Seulul au trimis ulterior aparate militare în regiune, lăsând astfel să se înţeleagă că refuză să se supună noilor reguli.

În timpul unei sesiuni a Forumului Mondial Economic desfăşurat recent la Davos, premierul Japoniei, Shinzo Abe, a comparat tensiunile actuale dintre Japonia şi China cu rivalitatea dintre Marea Britanie şi Germania dinainte de Primul Război Mondial.

Relaţia dintre Marea Britanie şi Germania, a explicat premierul Japoniei, care aveau legături economice puternice, nu a prevenit izbucnirea unui război. El a adăugat că investiţiile continue în domeniul militar ale Chinei reprezintă o sursă majoră de îngrijorare şi instabilitate în regiune.

Într-un interviu apărut sâmbătă în cotidianul Financial Times, ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat că este ‘uluit’ de afirmaţiile făcute de şeful cabinetului de la Tokyo.