Nave ruseşti au ieşit în larg în Marea Neagră şi Marea Caspică în cadrul unor ample manevre militare

Economica.net
26 08. 2016
israeli_navy_ships_16x9_31967000

În realizarea obiectivelor din cadrul manevrelor de la Marea Neagră şi Marea Caspică sunt implicaţi peste 4.000 de militari şi circa 300 de unităţi de tehnică militară ale celor două Flote.

De asemenea, baza militară rusă din Osetia de Sud, care participă la această verificare, a fost plasată în stare maximă de luptă, a anunţat serviciul de presă al districtului militar Sud, precizând că pe poligon au ieşit aproape 1.000 de militari.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat joi vaste manevre militare în mai multe regiuni ale Rusiei, inclusiv în cea care include Crimeea şi zona de frontieră cu Ucraina. Liderul rus a ordonat să fie efectuată o ‘inspecţie inopinată’ în scopul verificării pregătirii de luptă a forţelor armate în trei din cele patru districte militare ale Federaţiei Ruse – Sud, Vest şi Centru – precum şi în cadrul Flotei ruse a Nordului şi al comandamentelor Forţelor aeriene şi trupelor aeropurtate.

Armata rusă şi-a înmulţit exerciţiile militare de amploare pe întreg teritoriul Federaţiei Ruse de la începutul crizei în relaţiile sale cu Occidentul ca urmare a rolului Moscovei în situaţia din Ucraina.