Nazare: Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” va fi modernizat. Investiţia va fi de 40 milioane euro

Economica.net
30 04. 2012
nazare_49377600

„Vreau să vă spun că în această săptămână suntem în poziţia în care putem să spunem că pentru Aeroportul «Mihail Kogălniceanu» contractul de finanţare poate fi semnat. Este vorba de modernizarea aeroportului, de un contract de finanţare de 40 de milioane de euro. Era un proiect aşteptat de foarte mult la care am lucrat în ultimele şase luni foarte intens şi acesta este al doilea aeroport finanţat din fonduri europene, după Suceava, al doilea contract de finanţare pe care îl semnăm. Urmează să se desfăşoare procedura de licitaţie şi sperăm ca în septembrie să poată fi semnat contractul”, a declarat ministrul Transporturilor.

Alexandru Nazare face o vizită, luni, pe şantierul Autostrăzii Soarelui pentru a vedea care este stadiul lucrărilor, el spunând că lucrările pe sectoarele Murfatlar-Medgidia şi Medgidia-Cernavodă sunt în grafic şi dacă totul merge conform planului atunci acestea vor fi deschise traficului la sfârşitul lunii iunie.

„Eu vreau să îmi fac datoria până la capăt. Aşa cum m-aţi văzut pe şantiere de la bun început, aşa sunt şi acum şi până când o să predau mandatul mă voi comporta la fel deoarece cred sincer că acesta este modul în care putem să impulsionam constructorii să-şi facă treaba şi să respecte promisiunile. La momentul la care ne aflăm acum, constructorii sunt în grafic şi asta e cel mai important, pentru asta am venit, să mă asigură că sunt în grafic”, a spus Nazare.

După ce Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a reziliat anul trecut contractul cu firma Colas, cea care ar fi trebuit să realizeze tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia, a fost organizată o nouă licitaţie câştigată de consorţiul Astaldi – Max Boegl, acelaşi care lucrează şi la tronsonul Medgidia-Constanţa. Semnarea contractului a avut loc în 21 septembrie 2011, iar în 7 octombrie au început lucrările. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmează să fie finalizaţi complet în ianuarie 2013, dar din vară se va putea circula pe o singură cale.

La sfârşitul lunii iulie 2011 au fost inauguraţi 21 de kilometri din autostradă, de la Murfatlar la Constanţa, iar timp de două luni circulaţia s-a desfăşurat pe o singură cale până la finalul lui septembrie când a fost dat circulaţiei şi celălalt sens de mers.

La începutul lunii martie 2012, reprezentanţii firmei Astaldi – Max Boegl susţineau că segmentul de autostradă Cernavodă-Medgidia va fi deschis circulaţiei pe o singură cale la sfârşitul lunii iulie.