Nazare cere verificarea contractelor de întreţinere a drumurilor
„Am cerut Curţii de Conturi un control privind contractele de întreţinere încheiate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România”, a declarat, marţi, într-un briefing de presă, ministrul Transporturilor.
Conform unui comunicat al CNADNR, compania a solicitat luni Curţii de Conturi a României verificarea derulării tuturor contractelor subsecvente de întreţinere vară-iarnă încheiate de către Companie.
Începând cu anul 2008, CNADNR a încheiat acorduri cadru privind activitatea de întreţinere multianuală a drumurilor naţionale şi autostrăzilor.
„Vă rugăm să binevoiţi a analiza şi a dispune asupra posibilităţii introducerii în programul de activitate a unor misiuni de control a căror arie de verificare să cuprindă acordurile cadru şi contractele subsecvente încheiate în baza acestora, pentru perioadele de derulare care nu au făcut obiectul unei acţiuni de control până în prezent”, se arată în adresa transmisă de CNADNR către conducerea Curţii de Conturi.